Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Ianis Hagi a câştigat argintul la Cupa Mondială de Fotbal, la juniori

Ianis Hagi a câştigat argintul la Cupa Mondială de Fotbal, la juniori

Ianis Hagi a câştigat argintul la Cupa Mondială de Fotbal, la juniori
Sursa foto: Foto: newsbucovina.ro
30 Apr 2011   •   21:48

Ianis Hagi, fiului lui Gheorghe Hagi, a fost cât pe ce să pună mâna pe cupa mondială la fotbal. S-a mulţumit cu argintul în finala pe care a jucat-o echipa naţională sub 13 ani! Iar Hagi junior a fost printre remarcaţii partidei: a driblat, a pasat, iar la final s-a prăbuşit dezamăgit în lacrimi.

E tatăl lui întreg, au spus toţi cei care l-au văzut pe micul Ianis pe teren. A alergat, s-a încrâncenat la fiecare ratare, a zâmbit, a ţipat şi s-a zbătut pe margine. Şi asta, tot meciul.

Şi tot ca tatăl lui, Ianis nu acceptă înfrângerea. Argintul l-a dat peste cap pe micul Hagi. Era la doar un pas de primul său mare titlu. Şi au pierdut la limită. Selecţionata Sub 13 ani ani a României făcuse meci egal cu Ungaria şi îngenunchiase Turcia cu 7 la 0. Sperau şi aveau şanse la aur.

Chiar şi pe locul doi, micul Hagi a câştigat în schimb enorm în... popularitate. A fost deliciul suporterilor care îi prevăd un viitor în fotbal. Pe măsura tatălui...

 

×
Subiecte în articol: Ianis Hagi Gheorghe Hagi
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close