Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Legea lui Mitică. 134 de suporteri sunt interzişi pe stadioanele din România

Legea lui Mitică. 134 de suporteri sunt interzişi pe stadioanele din România

Legea lui Mitică. 134 de suporteri sunt interzişi pe stadioanele din România
20 Noi 2008   •   16:44

Potrivit unui comunicat emis de Comandamentul Jandarmeriei Române, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 4/2008 (Legea lui Mitică) , această instituţie militară a luat mai multe măsuri. A aplicat 371 de sancţiuni contravenţionale, au fost întocmite actele premergătoare pentru un număr de 44 de infracţiuni şi unui număr de 134 de persoane, le-a fost interzis accesul în stadioane.
Jandarmii au mai depistat în interiorul arenelor sportive cinci persoane care aveau aplicată deja măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive, şi au demarat procedura pentru începerea urmăririi penale. În acelaşi timp, Jandarmeria a anunţat că suporterii care aprind torţe sau folosesc elemente pirotehnice pe stadioanele din România trebuie evacuaţi, iar această responsabilitate revine în exclusivitate firmelor de pază angajate de cluburile organizatoare.
Referitor la incidentele violente de la meciul Steaua ? FC Timişoara, oamenii legii dau vina pe firma de securitate de la stadionul din Ghencea pentru modul în care a procedat atunci când fanii din Ghencea au aprins torţe.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Jandarmeria Romana Dumitru Dragomir
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close