Antena 3 CNN Sport Fotbal intern N'Doye, trimis la echipa a doua. Ultima escapadă nocturnă, după eliminarea din Cupă

N'Doye, trimis la echipa a doua. Ultima escapadă nocturnă, după eliminarea din Cupă

N'Doye, trimis la echipa a doua. Ultima escapadă nocturnă, după eliminarea din Cupă
Sursa foto: Ousmane N'Doye
15 Apr 2010   •   15:31

Necazurile se ţin lanţ la Dinamo. "Câinii" tocmai au ratat ultimul obiectiv al sezonului, Cupa României, şi nu mai au nici o şansă să ia trofee în această vară. Înfrângerea de la Cluj, 1-2 cu CFR, nu i-a oprit însă pe Ousmane N'Doye, Djakaridja Kone şi Diakite să iasă într-un club. Primul, recidivist, a fost pedepsit de gruparea din Ştefan cel Mare şi trimis la echipa a doua pe termen nelimitat. În timp ce N'Doye petrecea în club, restul jucătorilor se aflau în cantonament, la Cluj, unde au rămas pentru a pregăti partida cu Bistriţa.
"N'Doye a fost trimis la echipa a doua pe durată nedeterminată, conform regulamentului de ordine interioară, pentru că a plecat din cantonament fără permisiunea noastră. El este deja în drum spre Bucureşti", a declarat managerul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, potrivit Mediafax.
Trimiterea lui la echipa a doua vine la doar câteva zile după ce N'Doye fusese iertat după conflictul cu Marius Niculae şi Florin Bratu şi semnase o prelungire a contractului cu doi ani. Mai mult, senegalezul fusese numit şi al doilea căpitan al echipei după Niculae. Împăcarea a fost, însă, extrem de scurtă.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dinamo Florin Prunea CFR Cluj Cupa Romaniei
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close