Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Preşedintele FRF a anunţat că sistemul de licenţiere nu se va modifica

Preşedintele FRF a anunţat că sistemul de licenţiere nu se va modifica

Preşedintele FRF a anunţat că sistemul de licenţiere nu se va modifica
de M.T.    |    31 Mar 2014   •   13:35

Sistemul de licenţiere a cluburilor nu va suferi modificări, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Reacţia noului şef al federaţiei vine după ce mai multe cluburi din prima ligă au solicitat FRF să demareze o corespondenţă cu UEFA în vederea renunţării la condiţia licenţierii pentru participarea în Liga I.

Măsura ar urma să fie aplicată începând cu ediţia de campionat 2014/2015, iar propunerea  prevede ca procesul de licenţiere să aibă loc doar la cluburile participante în competiţiile europene.

„Am fost foarte ferm în ceea ce priveşte licenţierea, nu schimbăm absolut nimic, fiindcă ar însemna ca foarte mulţi jucători să nu-şi mai primească banii. Eu cred că este suficient că grupările nu mai au obligaţia, nu mai este o condiţie în ceea ce priveşte datoriile către bugetul de stat. Prin urmare, să nu-ţi plăteşti antrenorii şi jucătorii este o condiţie sine-qua-non să asigurăm stabilitatea fenomenului fotbalistic”, a spus Burleanu, citat de Mediafax.

„Este imposibil să schimbăm procedura de licenţiere. Mai avem o practică a UEFA care nu agreează schimbarea licenţierii, eliberarea de această licenţiere a cluburilor care nu evoluează în competiţiile europene. Este considerată a fi o metodă care asigură sustenabilitatea atât financiară, cât şi instituţională a cluburilor”, a adăugat preşedintele federaţiei.

În schimb, Burleanu nu a comentat decizia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu de a contesta în instanţă Adunarea Generală a FRF din 5 martie, în cadrul căreia a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

×
Subiecte în articol: razvan burleanu Liga I
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close