Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Prima apariție publică a lui Cristi Borcea! Arată mai bine decât în libertate

Prima apariție publică a lui Cristi Borcea! Arată mai bine decât în libertate

 Prima apariție publică a lui Cristi Borcea! Arată mai bine decât în libertate
08 Mar 2017   •   16:00

Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost adus miercuri de la penitenciar la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul dezafilierii ilegale a Universităţii Craiova. 

În declaraţia dată în faţa instanţei, Borcea a spus că a participat la şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 8 iulie 2011, unde a expus situaţia litigiului dintre cluburile Dinamo şi Pandurii Târgu Jiu cu privire la jucătorul Ilie Iordache. Dinamo câştigase toate litigiile cu Pandurii la comisiile Federaţiei, însă clubul din Târgu Jiu deschisese proces în instanţa civilă şi solicita să nu plătească o clauză de reziliere a jucătorului în valoare de un milion de euro, scrie Agerpres.

Aceasta este prima apariție publică a acestuia.  Borcea și-a pus ochelarii, a citit depoziția, a făcut modificări, apoi a semnat-o. La final, gardienii i-au pus cătușele și l-au dus la Spitalul Floreasca, unde este internat.

Înainte de plecare, judecătorul l-a întrebat: ”Sunteți mai bine cu sănătatea? V-am chemat la patru termene, dar nu ați venit”. „Sunt mai bine, da, am avut patru intervenții”, se plânge Borcea. 

FOTO AICI

×
Subiecte în articol: Cristi Borcea libertate imagine aparitie
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close