Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Rednic strâmbă din nas la adresa arbitrilor spanioli: Au viciat rezultatul

Rednic strâmbă din nas la adresa arbitrilor spanioli: Au viciat rezultatul

Rednic strâmbă din nas la adresa arbitrilor spanioli: Au viciat rezultatul
24 Mai 2009   •   23:32


Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a acuzat arbitrajul lui Cezar Muniz Fernandez la sfârşitul partidei pe care formaţia sa a pierdut-o, scor 0-1, la Urziceni.

Tehnicianul a declarat că după o primă repriză proastă din partea lui Dinamo, ?arbitrul a făcut tot posibilul ca rezultatu să rămână 1-0? şi la finalul reprizei secunde. Mircea Rednic, precum şi ceilalţi dinamovişti, acuză brigada de arbitri din Spania că a refuzat un penalty clar şi că a anulat un gol lui Dinamo pe finalul meciului.

Rednic a recunoscut totuşi că echipa sa nu ar fi meritat să învingă. ?Am făcut o primă repriză proastă. Ne-am retras inexplicabil. Eu nu le-am cerut asta pentru că ştiam forţa adversarului. Repriza a doua am avut cele mai mari ocazii, am întâlnit şi un portar în zi mare. Am jucat cu o echipă disciplinată, foarte bine organizată, pe care chiar dacă o vedem, o analizăm, tot nu reuşim să o contracarăm. La felul cum am jucat în prima repriză nu cred că meritam să câştigăm?, a spus Rednic.

?Puriul? spune că Dinamo îşi va juca şansa până la capăt, în condiţiile în care formaţia din ?Ştefan cel Mare? are un program mai uşor decât Unirea Urziceni, cu condiţia ca Steaua şi FC Timişoara să nu se dea la o parte din calea ialomiţenilor. ?Sper să ne adunăm. Mai sunt două meciuri şi ne jucăm şansa până la capăt. Nu s-a pierdut campionatul, pentru că Unirea are două meciuri grele. După declaraţiile pe care le-am auzit, se pare însă că nu vor fi aşa grele?, a mai spus Rednic.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Rednic Dinamo Bucuresti Liga I
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close