Cristi Tănase, Bogdan Stancu şi Gabi Torje au marcat golurile prin care România a câştigat cu 3-2 meciul amical disputat la Marbella, în Spania, împotriva naţionalei Australiei, prima partidă directă dintre cele două reprezentative.
Elevii lui Victor Piţurcă au marcat de două ori în ultimele zece minute pentru a întoarce rezultatul favorabil australienilor, care, la rândul lor, reveniseră după ce tricolorii au deschis scorul în prima repriză.
Rezultatul putea fi mai mare, dacă jucătorii români nu ar fi ratat numeroase ocazii, lider la acest capitol fiind Bogdan Stancu. Prima şansă de gol a tricolorilor a venit în minutul 8, atunci când Cornthwaite a fost aproape de a-şi trimite mingea în propria poartă. De altfel, echipa României a dominat prima jumătate de oră a întâlnirii, perioadă în care Stancu, Torje şi Grozav, ultimul în două rânduri, au irosit oportunităţi importante de a marca.
De cealaltă parte, singurul moment de panică în careul lui Pantilimon a venit în minutul 23, atunci când Kruse, cel mai bun jucător al australienilor, l-a depăşit uşor pe Raţ şi a centrat în faţa porţii, de unde McKay a trimis pe lângă.
Superioritatea românilor a fost concretizată pe tabelă în minutul 34, Schwarzer respingând în faţă un şut puternic din interiorul careului al lui Torje, iar Tănase s-a aflat la locul potrivit şi a înscris fără probleme. Replica fotbaliştilor de la Antipozi nu a întârziat, Kruse ratând o mare ocazie de egalare la doar un minut după deschiderea scorului, pentru ca în ultimul minut al primei reprize, Brosque să fie faultat în careu de Raţ, penaltyul acordat fiind transformat de Wilkshire.
În debutul părţii secunde, elevii lui Piţurcă nu au mai reuşit să repete evoluţia din primele 45 de minute, iar Australia a preluat conducerea graţie golului marcat de Cornthwaite, fundaşul "cangurilor" profitând de o neatenţie în apărarea echipei noastre la o lovitură de colţ.
Holman putea chiar să facă 3-1, dacă nu se împiedica în minge la câţiva metri de poartă în minutul 65, acelaşi jucător întinzându-l serios pe Pantilimon câteva minute mai târziu, cu un şut de la distanţă, pe care portarul lui Manchester City a reuşit să-l respingă în corner.
Între cele două ocazii ale australienilor s-au intercalat două ratări uriaşe ale lui Stancu, fostul stelist irosind o a treia oportunitate consecutivă înainte de a restabili egalitatea în minutul 80, după o pasă primită de la Alexandru Maxim, proaspăt introdus pe teren.
Victoria României, care mai şterge din ruşinea acelui 1-4 cu Polonia, a fost adusă în minutul 84, de Torje, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, în ultimele minute Maxim fiind aproape să ducă scorul la un 4-2 mai apropiat de realitatea din teren, dar şutul din careu al fostului mijlocaş al Pandurilor a fost blocat de apărarea australiană.
România: Pantilimon - Tamaş, Goian, Chiricheş, Raţ (R. Ştefan 46) - Bourceanu (C. Lazăr 56), Pintilii - Torje (Chiţu 89), Grozav (Alexe 63), Tănase (Maxim 72) - B. Stancu
Australia: Schwarzer (Federici 46) - Wilkshire, Neill (Williams 56), Cornthwaite, Zullo - Bresciano, McKay (Rukavytsya 66), J. Holman - Kruse, Brosque, B. Holland
Victorie şi pentru naţionala de tineret
Tot miercuri, naţionala Under21 a României a învins într-un meci amical reprezentativa similară a Moldovei, într-un meci amical disputat la Tiraspol, pe terenul celor de la Sheriff.
Tricolorii mici s-au impus cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Stanciu, Cârstocea şi Manole.