Antena 3 CNN Sport Fotbal intern România a pierdut meciul tur cu Grecia, scor 1-3, şi are şanse mici să se califice la Cupa Mondială

România a pierdut meciul tur cu Grecia, scor 1-3, şi are şanse mici să se califice la Cupa Mondială

România a pierdut meciul tur cu Grecia, scor 1-3, şi are şanse mici să se califice la Cupa Mondială
de M.T.    |    15 Noi 2013   •   23:41

Şansele României de a reveni la un campionat mondial după o pauză de 16 ani s-au redus considerabil, după ce echipa antrenată de Victor Piţurcă a fost învinsă pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu de naţionala Greciei, scor 1-3, în meciul tur al barajului de calificare la turneul final de anul viitor, care va avea loc în Brazilia.

Este pentru prima oară când Grecia reuşeşte să se impună în faţa tricolorilor într-o partidă oficială, eroul serii fiind Kostas Mitroglou. Atacantul lui Olympiakos Pireu a confirmat forma excepţională pe care o traversează şi a marcat de două ori, cea de-a treia reuşită a elenilor aparţinându-i lui Dimitris Salpingidis.

Golul echipei României a fost înscris de Bogdan Stancu, de altfel, singurul dintre tricolori care merită notă de trecere pentru prestaţia de vineri seară.

Piţurcă a trimis pe teren o echipă din care au lipsit Tătăruşanu şi Chiricheş, accidentaţi, în timp ce Maxim şi Lazăr au rămas pe bancă, în locul lor fiind preferaţi Stancu, respectiv Cociş.

Gazdele au deschis scorul după un sfert de oră de joc, în urma unei faze în care Salpingidis a pasat peste toată apărarea echipei României pentru Mitroglou, aflat într-o poziţie clară de offside, iar vârful de 25 de ani a marcat pe lângă un Lobonţ fără reacţie.

Tricolorii au replicat repede, iar după cinci minute, Bogdan Stancu a egalat cu o lovitură de cap, în urma unei centrări a lui Torje. Bucuria elevilor lui Piţurcă a durat mai puţin de două minute, pentru că o excelentă acţiune a gazdelor, cu Samaras şi Torossidis în prim-plan, l-a pus pe Salpingidis în situaţia de a marca pentru 2-1.

Până la pauză, România a ameninţat o singură dată poarta lui Karnezis, dar Cociş a trimis peste din interiorul careului. În partea a doua, gazdele şi-au păstrat avantajul fără emoţii şi, mai mult decât atât, şi l-au majorat în minutul 67, prin acelaşi Mitroglou, care l-a învins pe Lobonţ, poziţionat greşit, cu un şut din careu.

Tot Mitroglou a fost aproape de 4-1, în urma unei faze aproape identice cu cea care a dus la deschiderea scorului, fără ca atacntul grec să mai fie în offside de această dată, iar Stancu a avut ultima ocazie pentru România, dar execuţia sa din foarfecă a trecut peste.

Finalul a adus şi alte veşti proaste pentru Victor Piţurcă, Costin Lazăr fiind eliminat după ce a primit două cartonaşe galbene, astfel că va lipsi la meciul retur de marţi, de la Bucureşti. În aceeaşi situaţie se află şi Bourceanu, avertizat la Pireu.

Grecia:
Karnezis - Maniatis (Karagounis 77), Torossidis, Papastathopoulos, Holebas, Siovas, Tziolis, Katsouranis (Samaris 86), Samaras, Mitroglou (Gekas 80), Salpingidis

România:
Lobonţ - Măţel, Raţ, Gardoş, Goian, Bourceanu (Lazăr 75), Tănase (Maxim 86), Torje (Grozav 75), Cociş, Marica, Stancu


×
Citește mai multe din Fotbal intern
» Vezi toate știrile din Fotbal intern
Cele mai noi știri
Parteneri
x close