Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Sorin Cârţu a fost demis de la CFR Cluj, pentru că a deteriorat imaginea clubului

Sorin Cârţu a fost demis de la CFR Cluj, pentru că a deteriorat imaginea clubului

Sorin Cârţu a fost demis de la CFR Cluj, pentru că a deteriorat imaginea clubului
25 Noi 2010   •   10:13

Deşi conducerea CFR Cluj anunţa cu surle şi trâmbiţe că Sorin Cârţu va sta pe banca tehnică şi la meciul cu Steaua, antrenorul a fost demis miercuri seara. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, CFR Cluj a anunţat că valorile şi imaginea clubului nu pot fi asociate cu incidentul de la Basel, când antrenorul a spart un geam al băncii de rezerve.

"Clubul CFR 1907 Cluj a decis să renunţe la serviciile antrenorului Sorin Cârţu. Pentru că valorile şi imaginea clubului CFR 1907 Cluj nu pot fi asociate cu gestul antrenorului Sorin Cârţu din minutul 75 al partidei de la Basel, am decis ca relaţia de colaborare dintre clubul CFR 1907 Cluj şi domnul Sorin Cârţu să înceteze", se arată în comunicatul grupării ardelene, postat pe site-ul oficial şi semnat de preşedintele Iuliu Mureşan.

Mureşan declarase la sosirea din Elveţia că nu îl va pune pe Cârţu decât să îşi plătească o eventuală amendă de la UEFA, pentru ca după câteva ore să se răzgândească şi să îl demită pe acesta. Clubul şi-a cerut scuze în comunicat pentru gestul lui Cârţu: "Ne cerem încă o dată scuze pentru gestul care nu face cinste sportului, ligii campionilor şi clubului CFR 1907 Cluj. Ne cerem scuze în primul rând faţă de UEFA, organizatorul competiţiei Champions League, clubului FC Basel 1893, suporterilor clubului nostru şi tuturor iubitorilor fotbalului şi ai sportului în general".

Antrenorul principal al CFR 1907 Cluj va fi Alin Minteuan, care va fi ajutat de Paolo Potocnik şi Horea Cârlan.

Cârţu fusese numit antrenor la CFR Cluj pe 13 septembrie, în locul lui Andrea Mandorlini, şi a debutat cu o victorie, 2-1, cu FC Basel, în prima etapă a Ligii Campionilor. Cârţu are un bilanţ de o victorie şi patru eşecuri în Liga Campionilor, 4 victorii, 3 egaluri şi 2 eşecuri în Liga I şi o eliminare din Cupa României.

×
Subiecte în articol: Sorin Cartu CFR Cluj Iuliu Muresan Liga I
Parteneri
Motorina, o nouă ieftinire înainte de weekend
x close