Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Turcu pleacă de la Dinamo. "E irevocabil, mă aşteptam la susţinerea lui Borcea"

Turcu pleacă de la Dinamo. "E irevocabil, mă aşteptam la susţinerea lui Borcea"

Turcu pleacă de la Dinamo. "E irevocabil, mă aşteptam la susţinerea lui Borcea"
Sursa foto: vasile turcu
01 Apr 2010   •   20:16

Acţionarul dinamovist Vasile Turcu continuă să susţină că se retrage de la echipa "alb-roşie" şi a declarat, joi, că a contactat deja două case de avocatură în acest sens. Omul de afaceri consideră decizia irevocabilă şi spune că are de recuperat cel puţin două milioane de euro investiţi în club. Turcu este surprins de faptul că preşedintele clubului, Cristi Borcea, nu l-a susţinut în conflictul mediatic cu Florin Prunea dându-l afară pe acesta din urmă.
"Suporterii care nu mă vor să vină cu bani. Am contactat casa de avocatură a domnului Ursu (n.r. Doru Viorel Ursu) şi o altă casă de avocatură, Pantazi, cărora le-am cedat drepturile litigioase. Dacă nu mai sunt dorit ce să fac? Cei care nu m-au dorit să găsească soluţii. Pentru că ştiu că prin plecarea acelui om, clubul are o datorie. Probabil că au soluţii. Am vorbit cu domnul Badea, pe Cristi Borcea nu l-am deranjat din concediu. Eu am vorbit cu preşedintele Consiliului de Administraţie. Au timp 15 zile, începând cu data de ieri, pentru că avocaţii au depus actele la club, să rezolve problemele. Nu ştiu suma care trebuie să o recuperez. Pentru început două milioane de euro, dar mai sunt şi alţii. Dacă suporterii nu te mai vor, foarte bine, să gãsească o soluţie", a precizat acţionarul dinamovist la gsptv.
Turcu consideră că plecarea lui de la Dinamo nu este un eveniment prea important şi spune că Borcea nu l-a concediat pe directorul sportiv Prunea din orgoliu.
"De ce să fie grav dacă plec eu de la Dinamo? Eu cred că asociaţii mei de până acum au soluţii. Pentru mine este irevocabil. Eu am dat drepturile litigioase unor case de avocatură. Am predat mai departe, ce să fac? Ca prieten, mă aşteptam la un sprijin de la Cristi Borcea. Dar nici el nu poate să facă pasul înapoi. Eu îl cunosc bine şi, indiferent ce va fi, va rămâne prietenul meu pe viaţă. Dacă nu l-a dat afară pe Prunea din orgoliu, să plătească! Toate orgoliile astea se plătesc. Eu când am intrat în fotbal am crezut că mă mai destind un pic. Acum am văzut şi eu cine îmi e prieten" a declarat Vasile Turcu.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close