Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Unirea Urziceni învinge Curtea de Argeş, 1-0. Campionii se apropie la un punct de CFR Cluj

Unirea Urziceni învinge Curtea de Argeş, 1-0. Campionii se apropie la un punct de CFR Cluj

Unirea Urziceni învinge Curtea de Argeş, 1-0. Campionii se apropie la un punct de CFR Cluj
Sursa foto: marius bilasco
06 Mai 2010   •   21:36

Campionii de la Unirea Urziceni au recuperat, în ultimele două etape, cinci puncte faţă de CFR Cluj şi s-au apropiat la doar o lungime de liderul Ligii I. Victoria de joi a ialomiţenilor cu Internaţional Curtea de Argeş pare să redeschidă lupta pentru titlul de campioană, cu ultimele două câştigătoare ale titlului drept favorite. Cele două echipe au în ultimele trei etape programe de dificultate asemănătoare.
Echipa lui Ronny Levy a avut o partidă surprinzător de dificilă pe teren propriu în faţa unei echipe care ar putea retrograda în Liga a II-a a finalul acestei stagiuni. Foarte determinaţi, argeşenii au ţinut mult timp în şah echipa din Bărăgan şi doar Marius Bilaşco a putut rupe echilibrul în minutul 77. Unirea îşi crease mai multe ocazii la poarta lui Marius Popa, dar reduta argeşeană părea că va rezista la nesfârşit. A fost nevoie de o infiltrare a lui Semedo şi o centrare la Bilanşo pentru a destabiliza defensiva echipei lui Ionuţ Badea, iar atacantul Unirii a finalizat cu un şut puternic la conţul lung.
Cele trei puncte o duc pe Unirea la un total de 59 de puncte, cu unul mai puţin decât CFR Cluj, în timp de Internaţional se află la trei puncte de primul loc retrogradabil. În cele trei etape rămase de disputat, echipa din Urziceni va mai întâlni Gloria Bistriţa şi Politehnica Iaşi în deplasare şi Ceahlăul Piatra-Neamţ pe teren propriu.
Formaţiile de joc:
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis - 16. E. Nicu, 6. Galamaz, 24. Maftei, 19. Brandan - 8. Paraschiv - 25. Onofraş (14. Rusescu '49), 20. A. Marinescu, 10. Pădureţu, 30. Frunză (17. Semedo '49) - 7. Bilaşco (23. Bordeanu '81). Antrenor: Ronny Levy.

Internaţional Curtea de Argeş: 12. M. Popa - 6. Blay (15. G. Matei '78), 3. Viera, 21. Chiricheş, 24. Frăsineanu - 27. Pintili - 10. C. Lazăr (11. Stoianof '81), 14. Voiculeţ, 7. Răduţ, 5. Kone - 9. Apostu (30. D. Stan '61). Antrenor: Ionuţ Badea.
Antena3.ro

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close