Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Zicu a revenit pe calea cea bună: Mi-am retras memoriul, vreau să-mi continui cariera la Dinamo

Zicu a revenit pe calea cea bună: Mi-am retras memoriul, vreau să-mi continui cariera la Dinamo

Zicu a revenit pe calea cea bună: Mi-am retras memoriul, vreau să-mi continui cariera la Dinamo
16 Dec 2009   •   18:39


"Momentul de rătăcire" al lui Ianis Zicu, aşa cum l-a caracterizat acţionarul Vasile Turcu, a trecut. Fotbalistul a anunţat că şi-a retras memoriul depus la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni jucător liber de contract şi că regretă "pasul făcut"-

"Pe fondul unor insatisfacţii legate de evoluţiile mele la Dinamo, am fost influenţat negativ şi am luat o hotărâre greşită. Regret pasul pe care l-am făcut săptămâna trecută. Nu este normal să cer să devin jucător liber după tot ce a facut Dinamo pentru mine! Toţi putem greşi în viaţă, important este să ne trezim la timp pentru a putea îndrepta lucrurile! În această dimineaţă mi-am retras memoriul, iar acum mă gândesc doar la meciul cu Panathinaikos! L-am anunţat deja pe preşedintele Nicolae Badea, iar opinia publică şi suporterii trebuie să ştie că vreau să-mi continui cariera la Dinamo!", a declarat Ianis Zicu pentru site-ul oficial al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF stabilise, marţi, un nou termen, pentru 22 ianuarie 2010, în cazul fotbalistului Ianis Zicu de la Dinamo Bucureşti, care depusese memoriu pentru a deveni liber de contract, invocând întârzierea drepturilor salariale de către club, aminteşte Mediafax.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ianis Zicu Dinamo Bucuresti
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close