Antena 3 CNN Sport "Regele" Hagi, suspendat de Comisia de Disciplină după incidentele de la meciul Farul - Sepsi OSK

"Regele" Hagi, suspendat de Comisia de Disciplină după incidentele de la meciul Farul - Sepsi OSK

Antrenorii Gheorghe Hagi şi Leo Grozavu, eliminaţi în partida Farul - Sepsi OSK de luni, au fost suspendaţi de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal pentru 2 etape. Totodată, gruparea constănţeană a fost sancţionată cu o penalitate financiară de 10.500 de lei.

"Regele" Hagi, suspendat de Comisia de Disciplină după incidentele de la meciul Farul - Sepsi OSK
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Dima    |    12 Aug 2021   •   09:17

"FC Farul Constanţa - ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Eliminări, incidente - Se sancţionează domnul Daniel Stoian (maseur Farul) cu suspendare pentru o lună şi penalitate sportivă de 720 lei; se sancţionează domnul Gheorghe Hagi (antrenor Farul) cu suspendare pentru două etape şi penalitate sportivă de 360 lei; se sancţionează domnul Leo Grozavu (antrenor Sepsi OSK) cu suspendare pentru două etape şi penalitate sportivă de 4.500 lei; se sancţionează clubul FC Farul Constanţa cu penalitate sportivă de 10.500 lei", se arată în soluţia comisiei publicată, miercuri, pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Site-ul citat nu precizează articolul din regulament pentru care a fost sancţionat clubul Farul, dar cel mai probabil penalitatea financiară a fost acordată ca urmare a scandărilor xenofobe de la meciul de luni, notează Agerpres.

Clubul Sepsi OSK a solicitat public Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal să ia măsuri după manifestările xenofobe ale suporterilor constănţeni la meciul din deplasare cu Farul, disputat, luni, în etapa a 4-a a Ligii I.
În timpul partidei Farul Constanţa - Sepsi OSK, încheiat cu scorul de 1-0, din cadrul etapei a 4-a a Ligii I, suporterii echipei gazdă au scandat de mai multe ori lozinci cu caracter antimaghiar. De asemenea, portarul formaţiei Sepsi OSK, Roland Niczuly, s-a arătat afectat de tratamentul la care a fost supus de fanii constănţeni.

Tot miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat cu câte 5.000 de lei cluburile FC Argeş şi FC Rapid ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la meciul direct de sâmbătă, din etapa a 4-a a Ligii I.

×
Subiecte în articol: Gheorghe Hagi Farul Sepsi OSK
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close