Antena 3 CNN Sport JO2016 Jocurile Olimpice 2016: Jocurile Olimpice de vară din anul 1960

Jocurile Olimpice 2016: Jocurile Olimpice de vară din anul 1960

Jocurile Olimpice 2016: Jocurile Olimpice de vară din anul 1960
04 Aug 2016   •   11:45

A XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfășurat, la Roma, în perioada 25 august - 11 septembrie 1960. Ceremonia a fost deschisă de președintele italian Giovanni Gronchi. Creația compozitorului Spyros Samaras și a poetului Kostis Palamas, interpretată la Atena 1896, a devenit imn oficial al Olimpiadei, transmite Agerpres.

Ediția a XVII-a a Olimpiadei de vară a fost transmisă în direct la televiziune de peste 100 de canale și înregistrată în 18 țări europene, Statele Unite, Canada și Japonia.

Cu toate că aspirase de mai multe ori să găzduiască jocurile olimpice, Roma a primit învestitura abia în 1955, pentru a XVII-a ediție, în fața unor contracandidate ca Lausanne (Elveția), Detroit (SUA), Budapesta (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Ciudad de Mexico (Mexic) și Tokyo (Japonia).

Italienii au reușit să creeze o atmosferă deosebită și un cadru unic manifestărilor sportive, prin punerea în valoare a neasemuitelor vestigii antice: în interiorul Termelor lui Caracalla s-au desfășurat întrecerile de gimnastică; între zidurile Bazilicii lui Maxențiu, sub cerul liber, 4.500 de spectatori, în tribune demontabile, au putut urmări disputele luptătorilor, iar traseul de maraton de pe Via Appia Antica, s-a încheiat noaptea, la lumina torțelor, în apropierea Colosseumului, sub Arcul lui Constantin.

Danezul Paul Elvstrom a reușit să câștige aurul la yachting, pentru a patra oară consecutiv. La rândul său, scrimerul maghiar Aladar Gerevich a cucerit cea de-a șasea sa medalie de aur, în proba pe echipe. De asemenea, suedezul Gert Fredricksson a câștigat al șaselea aur la canoe.

După ce a pierdut trei finale la rând, Iugoslavia, calificată în semifinale la mustață, s-a impus în turneul de fotbal. Rutierul italian Sante Gaiardoni a devenit singurul ciclist din istoria olimpică învingător atât la contracronometru, cât și la viteză. Boxerul ghanez Ike Quartey, medaliat cu argint, a devenit primul african de culoare medaliat la Jocurile Olimpice. La cinci zile distanță, etiopianul Abebe Bikila, alergând desculț a câștigat maratonul, în fața marocanului Rhadi Ben Abdesselem, devenind primul african de culoare campion olimpic. Americanul Rafer Johnson și taiwanezul C.K. Yang, au fost adversari, ocupând, după un final dramatic, primele două locuri ale întrecerii. După o căzătură în urma căreia s-a ales cu o fractură de claviculă, australianul Bill Roycroft a părăsit spitalul și a câștigat concursul de sărituri. Boxerul american Cassius Marcellus Clay a devenit campion olimpic la categoria semi-grea. La vârsta de 20 de ani, atleta Wilma Rudolph a devenit prima americancă triplă campioană la o Olimpiadă: la 100 m, 200 m și ștafeta de 4x100 m.

Jocurile de la Roma au fost ultimele la care a fost acceptată Africa de Sud, după care a urmat o perioadă de absență de 32 de ani, din cauza politicii rasiste a guvernului de la Pretoria.

La Jocurile Olimpice de la Roma au participat, în total 5.338 de sportivi, din 83 de țări dintre care 611 femei și 4.727 bărbați, care s-au întrecut în 150 de probe din 17 discipline sportive: atletism, canotaj, baschet, box, caiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, hochei, lupte, natație, pentatlon modern, echitație, tir, navigație.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deținut de URSS, cu 43 de medalii de aur, 29 de argint, 31 de bronz, locul al doilea SUA, 34 de medalii de aur, 21 de argint, 16 de bronz, iar locul al treilea Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint și 13 de bronz.

La Olimpiada de vară de la Roma, din 1960, pentru țara noastră, cea mai pasionantă și plină de satisfacții întrecere a fost săritura în înălțime femei, unde Iolanda Balaș a uluit întreaga asistență. Rămasă singură de la 1,73 m, ea a sărit apoi 1,77 m, 1,81 m și 1,85 m.

Pentru prima oară în întrecerile olimpice de atletism au răsunat acordurile imnului de stat al României, memorabilă fiind și proba de disc femei, unde Lia Manoliu, aflată pe locul doi până la ultima încercare, a fost întrecută, atunci când nimeni nu se mai aștepta, de Tamara Press.

A fost și cursa senzațională la 1.500 m (primii șase alergători au avut timpi mai buni decât vechiul record olimpic), în care Zoltan Vamos a ocupat un excelent loc cinci.

Numai patru țări au reușit să obțină medalii de aur la întrecerile de lupte greco-romane: URSS, Turcia, România și Bulgaria. Concurenții români, șapte la număr, au înregistrat acum primul mare succes dintr-o serie de valoroase performanțe olimpice. Dumitru Pârvulescu a cucerit o medalie de aur, Ion Cernea — medalie de argint, iar Ion Țăranu — medalie de bronz.

La canoe, Leon Rotman a câștigat o medalie de bronz, iar Alexe Dumitru și Igor Lipalit au ocupat locul patru.

Gimnastele noastre, a căror valoare se evidențiase atât la Melbourne, cât și cu ocazia Campionatelor Mondiale din 1960, au avut și la Roma evoluții remarcabile și s-au menținut printre protagoniste, obținând medalia de bronz în clasamentul general pe echipe.

La a doua participare olimpică, echipa de polo a României a obținut locul cinci.

Mai numeroși decât la Melbourne, sportivii români au obținut o serie de rezultate excelente, între care trei titluri de campioni olimpici, menținând astfel țara noastră pe poziția de onoare dobândită la edițiile anterioare: locul 10 după numărul de puncte și 11 după cel al medaliilor de aur. 

Salba de medalii a țării noastre a fost adusă de: Iolanda Balaș (aur) — atletism (săritura în înălțime), Dumitru Pârvulescu (aur) — lupte greco-romane (52 kg), Ion Dumitrescu (aur) — tir (talere, 192 puncte); Ion Cernea (argint) — lupte greco-romane (57 kg); Lia Manoliu (bronz) — atletism (aruncarea discului), Ion Monea (bronz) — box (75 kg), Leon Rotman (bronz) — caiac/Canoe (1.000 m), Elena Leuștean (bronz) — gimnastică (echipe), Sonia Iovan (bronz) — gimnastică (echipe), Emilia Liță (bronz) — gimnastică (echipe), Atanasia Ionescu (bronz) — gimnastică (echipe), Elena Niculescu (bronz) — gimnastică (echipe), Utta Poreceanu (bronz) — gimnastică (echipe), Ion Țăranu (bronz) — lupte greco-romane (79 kg), Maria Vicol (bronz) — scrimă (floretă individual). 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: roma
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close