Antena 3 CNN Sport JO2016 OLIMPIADĂ. Venus Williams, eliminată în primul tur la RIO 2016

OLIMPIADĂ. Venus Williams, eliminată în primul tur la RIO 2016

 OLIMPIADĂ. Venus Williams, eliminată în primul tur la RIO 2016
07 Aug 2016   •   17:51

OLIMPIADĂ. Multipla campioană olimpică americană Venus Williams a fost eliminată în primul tur al probei de simplu feminin din cadrul turneului de tenis al JO de vară de la Rio de Janeiro, fiind învinsă în trei seturi, 4-6, 6-3, 7-6 (7/5) de Kristen Flipkens din Belgia. 

Venus Williams (36 ani, cap de serie numărul 5), medaliată cu aur la simplu la JO de la Sydney (2000), va mai evolua la Rio şi în proba de dublu, alături de sora sa mai mică Serena Williams, numărul unu mondial, împreună cu care a cucerit trei titluri olimpice, la Sydney (2000), Beijing (2008) şi Londra (2012). 

O altă favorită care a părăsit Olimpiada braziliană după primul tur este italianca Roberta Vinci (nr.6), învinsă în două seturi, 7-5, 6-4, de Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Rio 2016 JO 2016 Venus Williams Olimpiada
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close