Antena 3 CNN Sport JO2016 Tir: Alin Moldoveanu, campion olimpic în 2012, a ratat calificarea în finala la 10m aer comprimat

Tir: Alin Moldoveanu, campion olimpic în 2012, a ratat calificarea în finala la 10m aer comprimat

Tir: Alin Moldoveanu, campion olimpic în 2012, a ratat calificarea în finala la 10m aer comprimat
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Aug 2016   •   21:12

 Sportivul român Alin Moldoveanu, campionul olimpic en titre, a ratat calificarea în finala probei de puşcă aer comprimat, 10 m, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, luni, după ce a ocupat 19 în calificări. 

Moldoveanu a acumulat 622,7 puncte, în condiţiile în care ultimul trăgător care a prins finala a avut 625,5 puncte. 

Sportivul român obţinuse calificarea la JO 2016 graţie unui wild card primit din partea federaţiei internaţionale de profil, informează Agerpres.ro.

Italianul Niccolo Campriani a obţinut medalia de aur în proba de puşcă, aer comprimat, 10 m, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, fiind urmat de ucraineanul Serghei Kuliş, argint, şi de rusul Vladimir Maslennikov, bronz, în timp ce românul Alin Moldoveanu, campion olimpic în 2012 la Londra, nu a acces în finală după ce a ocupat locul 19 în calificări. 

Niccolo Campriani a obţinut în finală 206,1 puncte, Serghei Kuliş a avut 204,6 puncte, iar Vladimir Maslennikov, 184,2. Pe locul 4 a fost campionul olimpic din 2008, de la Beijing, indianul Abhinav Bindra, cu 163,8 puncte. 

Campriani s-a calificat în finală cu un nou record olimpic, 630,2 puncte. Italianul de 28 de ani a obţinut al doilea său titlu olimpic după cel de la Londra din proba de puşcă trei poziţii 50 m. 

Campriani a fost campion mondial în 2010, iar 2012 federaţia internaţională de profil (ISSF) l-a ales "trăgătorul anului", aminteşte presa internaţională. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: TIR Jocurile Olimpice
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close