Antena 3 CNN Sport Tenis Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu, în turul 2 la Wimbledon. Sorana Cârstea, eliminată

Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu, în turul 2 la Wimbledon. Sorana Cârstea, eliminată

Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu, în turul 2 la Wimbledon. Sorana Cârstea, eliminată
Sursa foto: Fptp: Intact Images/EPA
21 Iun 2011   •   10:19

Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu au debutat cu dreptul în turneul de la Wimbledon, calificându-se fără emoţii în turul 2. Cealaltă reprezentantă a României care a evoluat luni, Sorana Cârstea, a fost eliminată.

De numai o oră şi opt minute a avut nevoie Alexandra Dulgheru pentru a trece de americanca Jill Craybas, scor 6-2, 6-4. Românca o va întâlni în turul următor pe a 12-a favorită de la Londra, rusoaica Svetlana Kuzneţova.

Monica Niculescu a petrecut şi mai puţin timp pe teren, învingând-o în 46 de minute pe austriaca Sybille Bammer, 6-1, 6-1. În turul 2, Niculescu ar putea juca împotriva Jelenei Jankovic.

Sorana Cârstea nu s-a descurtat la fel de bine, ea fiind învinsă în două seturi, 1-6, 3-6, de franţuzoaica Pauline Parmentier.

În concursul masculin, meciul din primul tur al lui Victor Hănescu împotriva cehului Jaroslav Pospisil s-a întrerupt din cauza ploii la scorul de 6-4, 2-1 pentru jucătorul român. Partida urmează să fie reluată astăzi.

Tot astăzi vor intra în competiţie şi celelalte reprezentante ale României. Astfel, Simona Halep se va lupta pentru un loc în turul 2 cu Bojana Jovanovski, în timp ce Irina Begu o va înfrunta pe Flavia Pennetta.

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close