Antena 3 CNN Sport Tenis Alexandra Dulgheru, singura româncă în turul trei la Wimbledon

Alexandra Dulgheru, singura româncă în turul trei la Wimbledon

Alexandra Dulgheru, singura româncă în turul trei la Wimbledon
24 Iun 2010   •   17:12

Monica Niculescu, Raluca Olaru şi Edina Gallovits au părăsit pe rând turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce au fost învinse în turul doi, dar această imagine a fost ştearsă de calificarea fără probleme a Alexandrei Dulgheru în runda a treia.

Jucătoarea de tenis din România, cap de serie numărul 31, a învins-o cu 6-2, 6-0 pe italianca Romina Sarina Oprandi, locul numărul 139 WTA. În urma acestui rezultat, obţinut în 47 de minute, Alexandra Dulgheru a rămas singura rămâncă în competiţie la simplu feminin.

Dulgheru, aflată la debutul ei la Wimbledon, va primi un cec în valoare de 31.250 de lire sterline pentru calificarea în turul trei, unde o va întâlni pe sportiva estoniană Kaia Kanepi, locul 80 WTA. Pentru Kanepi aceasta va fi a doua întâlnire cu o româncă la Wimbledon 2010, după ce în turul doi a trecut de Edina Gallovits cu 6-4, 7-5.

România mai este reprezentată, la simplu, de Victor Hănescu, calificat tot în turul trei al turneului masculin.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Alexandra Dulgheru Wimbledon
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close