Antena 3 CNN Sport Tenis Care este adversara Simonei Halep în optimi la Dubai

Care este adversara Simonei Halep în optimi la Dubai

Care este adversara Simonei Halep în optimi la Dubai
16 Feb 2016   •   15:17

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic o va întâlni pe românca Simona Halep, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 1.734.900, după ce a spulberat-o, marți, pe australianca de origine rusă Daria Gavrilova cu 6-1, 6-0, potrivit Agerpres.

Ivanovic (28 ani, 17 WTA) a avut nevoie de doar 53 de minute pentru a obține victoria în primul tur la Dubai, în fața unei adversare valoroase, Gavrilova (21 ani) ocupând locul 35 în ierarhia mondială.

De altfel, Gavrilova câștigase prima confruntare directă, anul trecut, în turul al doilea la Roma, cu 5-7, 7-6 (2), 7-6 (7).

Halep (24 ani, 3 WTA), principala favorită la Dubai, și sârboaica Ivanovic (28 ani, 20 WTA), semifinalistă la Sankt Petersburg, s-au întâlnit de patru ori, iar scorul este egal, 2-2.

Ivanovic a câștigat în 2013, la Doha, în turul al doilea, când Halep a abandonat după primul set (6-3 pentru Ana), și în 2014 la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 7-6 (7), 3-6, 6-3, în grupă. Halep s-a impus în 2013 în semifinalele Turneului Campioanelor ''B'' de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, și în 2014, în sferturi, la Madrid, cu 6-2, 6-2. Cele două ar fi trebuit să joace în 2014 și în sferturi la Beijing, dar Simona s-a retras.

Simona Halep este deținătoarea titlul la Dubai, după ce a dispus în finala de anul trecut de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4). Românca, beneficiara unui wild card, a intrat direct în optimile de finală ale competiției de anul acesta.

×
Subiecte în articol: Simona Halep Dubai
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close