Andrea Mitu s-a calificat în optimile turneului de la Ronald Garros, pentru prima dată în cariera sa. Românca a trecut de italianca Francesca Schiavone cu 7-5, 6-4, după aproape 2 ore de joc.
Mitu este în premieră pe tabloul de la Roland Garros, iar participarea în optimile Openului francez reprezintă cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Grand Slam.
Până acum, sportiva noastră nu a câştigat nicio competiţie WTA, în schimb are 14 victorii în circuitul ITF.
Victoria în faţa italiencei o va ajuta pe Andreea Mitu să urce de pe locul 100 WTA până pe poziţia 66 în ierarhia mondială. În plus, ea a rămas singura reprezentantă a României la Roland Garros.
În schimb, Irina Begu a părăsit turneul parizian în turul 3. Românca a cedat în faţa numărului 4 mondial, Petra Kvitova. După numai o oră, jucătoarea din Cehia a câştigat cu 6-3, 6-2, în a doua întâlnire directă cu Begu, în decurs de o lună, după sfertul de finală de la Madrid. Chiar dacă a fost eliminată, pentru sportiva noastră aceasta este cea mai bună performanţă reuşită la Openul francez.