Antena 3 CNN Sport Tenis Veste tristă pentru Andreea Mitu

Veste tristă pentru Andreea Mitu

Veste tristă pentru Andreea Mitu
de S.T.    |    08 Ian 2016   •   10:31

Jucătoarele de tenis Andreea Mitu şi Patricia Maria Ţig au fost eliminate, vineri, în primul tur al calificărilor la turneul WTA Premier de la Sydney (Australia), dotat cu premii de 753.000 de dolari.

Andreea Mitu, numărul 96 mondial, a fost întrecută de Monica Puig, din Puerto Rico (locul 92 WTA), scor 6-2, 6-3, după 67 de minute de joc.

Patricia Maria Ţig, locul 123 WTA, a fost învinsă de australianca Storm Sanders (383 mondial), beneficiara unui wild-card, scor 4-6, 6-2, 6-3, după o oră şi 51 de minute.

Andreea Mitu şi Patricia Ţig au jucat joi în semifinale la dublu la turneul de la Shenzhen (China), fiind învinse de cuplul Monica Niculescu/Vania King.

×
Subiecte în articol: Andreea Mitu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close