Antena 3 CNN Sport Tenis Cupa Hopman. Cîrstea învinsă, Hănescu a abandonat şi România pierde cu Spania, 0-3

Cupa Hopman. Cîrstea învinsă, Hănescu a abandonat şi România pierde cu Spania, 0-3

Cupa Hopman. Cîrstea învinsă, Hănescu a abandonat şi România pierde cu Spania, 0-3
Sursa foto: victor hanescu
05 Ian 2010   •   15:04

Echipa României a înregistrat, marţi, prima înfrângere la Cupa Hopman la tenis, în faţa Spaniei. Sorana Cîrstea şi Victor Hănescu nu s-au mai descurcat la fel de bine precum în faţa Australiei şi au cedat după doar două întâlniri. Mai întâi Cîrstea a fost învinsă de Maria Martinez, iar apoi Victor Hănescu s-a accidentat în partida cu Tommy Robredo şi a fost nevoit să abandoneze după ce câştigase primul set, potrivit Mediafax.
Primul meci al zilei a fost cel de simplu dintre românca Sorana Cîrstea şi iberica Maria Jose Martinez Sanchez, care s-a aflat în formă mare şi s-a impus fără mari probleme, cu scorul de 6-4, 6-3.
Mai multe speranţe au apărut atunci când Hănescu a intrat pe teren în faţa lui Tommy Robredo. Românul a câştigat primul set cu 6-3, dar nu a putut disputa cel de-al doilea act din cauza unei accidentări. Astfel, a pierdut din oficiu partida cu 6-3, 0-6, 0-6. Mai mult, întrucât nu a putut să mai joace nici în meciul de "dublu", aceasta a fost câştigat, de asemenea, de Spania, cu scorul de 6-0, 6-0.
Pentru România urmează, pe 7 ianuarie, partidele cu Statele Unite, pentru care joacă Melanie Oudin şi Josh Isner.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Victor Hanescu Sorana Cîrstea
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close