Antena 3 CNN Sport Tenis Djokovic şi Davydenko au câştigat primele meciuri la Shanghai

Djokovic şi Davydenko au câştigat primele meciuri la Shanghai

Djokovic şi  Davydenko au câştigat primele meciuri la Shanghai
09 Noi 2008   •   17:03

Favoritul numărul doi al Masters-ului de la Shanghai, Novak Djokovic l-a învins pe Juan Martin del Potro (7-5; 6-3), în meciul de deschidere a turneului din China.
Sârbul a controlat meciul de la un cap la altul, ajungând în primul set să conducă cu 4-1. Del Potro, încă accidentat la un deget, îşi exprimă frustrarea trântind racheta la pământ, după un lung schimb, încheiat cu o minge care nu trece de fileu.
?Când joci împotriva lui Nadal, Federer sau Djokovic, ai doar o şansă sau două pe meci. Dacă nu eşti concentrat la maxim să profiţi de această şansă, pierzi meciul, şi asta s-a întâmplat azi?, a declarat argentinianul.
Cel de-al doilea meci al zilei i-a adus faţă în faţă pe rusul Nikolay Davydenko şi Jo-Wilfried Tsonga(6-7 ; 6-4 ;7-6). Partida a fost una echilibrată, cei doi nefiind dispuşi la nici un compromis, dar Davydenko s-a impus la final profitând şi de unele greşeli copilăreşti ale francezului, care a recunoscut:?A fost un meci greu, azi a fost mai bun ca mine, şi aşa cum s-a văzut în tie-break, a stat mai bine psihic?.
Luni, Andy Murray va juca împotriva lui Andy Roddick în grupa roşie, iar Roger Federer îl va întâlni pe francezul Gilles Simon.
Antena3.ro

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close