Antena 3 CNN Sport Tenis Fost număr 1 mondial în tenis: "Simona Halep are ceva ce îmi aminteşte de mine"

Fost număr 1 mondial în tenis: "Simona Halep are ceva ce îmi aminteşte de mine"

Fost număr 1 mondial în tenis: "Simona Halep are ceva ce îmi aminteşte de mine"
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Iun 2014   •   19:02

Justine Henin, fost număr 1 mondial şi de patru ori câştigătoare la Roland Garros, a declarat, marţi, că a văzut-o pe Simona Halep jucând prima oară la turneul de la Paris, subliniind că românca are "o inteligenţă a jocului, este ofensivă şi agresivă" şi că îi aminteşte de ea, informează dhnet.be.
   
"Nu am văzut multe meciuri la Roland Garros, dar am constatat că semifinalistele erau atletice. Şarapova este o luptătoare. Indiferent că o iubeşti sau nu, ea are mentalitate de campioană. Pe Halep nu am mai văzut-o jucând, dar are o inteligenţă a jocului şi are ceva ce îmi aminteşte de mine. Ea se bazează pe calităţile sale, nu are un joc previzibil. Este ofensivă şi agresivă", a declarat Justine Henin, campioană la Roland Garros în 2003, 2005, 2006 şi 2007.
   
Pe de altă parte, Justine Henin, care a mai câştigat în carieră US Open de două ori (2003, 2007) şi Australian Open (2004), a afirmat că şi-ar dori să devină antrenoare şi ar vrea să mai aibă un copil, pe lângă fetiţa sa, Lalie.
   


Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.
   
Începând de luni, Halep este a treia jucătoare de tenis din lume, după americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.
   
Site-ul oficial al WTA a deschis o anchetă pentru desemnarea jucătoarei lunii mai, sportivele nominalizate fiind Maria Şarapova, câştigătoare la Madrid şi Roland Garros, Serena Williams, câştigătoare la Roma, şi Simona Halep, finalistă la Madrid şi Roland Garros. Votul se va încheia joi, iar sportiva lunii va fi anunţată a doua zi.
 

×
Subiecte în articol: Simona Halep tenis
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close