Antena 3 CNN Sport Tenis Horia Tecău: Nu revin pe teren, până nu mă refac

Horia Tecău: Nu revin pe teren, până nu mă refac

Horia Tecău: Nu revin pe teren, până nu mă refac
30 Sep 2016   •   20:51

Horia Tecău a declarat, vineri, la Constanţa, că nu va reveni pe teren până nu va fi refăcut sută la sută, el aflându-se acum în perioada de recuperare după o accidentare la piciorul drept, scrie DigiSport.

"Am o orteză pe care o port ca să îmi protejez fractura de stres pe care o am la metatarsianul patru de la piciorul drept, fractură suferită în timpul turneului de la New York. Deja la începutul turneului eram uşor accidentat, dar fiind un turneu de Grand Slam am luat decizia să încerc să joc şi evoluând în trei meciuri am suferit o fractură.

Deja de aproape patru săptămâni sunt în refacere. Peste două săptămâni o să mai fac o investigaţie să văd exact cum s-a lipit acolo osul şi cât de rezistent este ca să pot să particip la turnee. Până când nu mă vindec sută la sută, să pot juca la capacitate maximă, nu o să revin pe teren indiferent când va fi, ce turnee voi rata din circuit", a spus Tecău.

 

El a precizat că şi-ar dori să poată reveni în circuit în turneul de la Stockholm, după ce s-a retras de la cele din China. “Mi-ar plăcea foarte mult să pot să joc, chiar peste două săptămâni. China, cu siguranţă iese din discuţie, m-am retras deja de la turneele de le Beijing şi Shanghai. Obiectivul acum este să mă refac pentru Stockholm, Viena şi Paris. (…) Ca să mă refac, fac tratament de două ori pe zi, încerc să accelerez refacerea cât pot de mult, ca să revin. Acum eu sunt optimist şi vreau să joc la Stockholm şi mă văd jucând la Stockholm, dar trebuie să fiu foarte atent cu rezultatele investigaţiei pe care o voi avea în două săptămâni”, a afirmat Tecău.

Horia Tecău a precizat că s-a accidentat pentru că a forţat foarte mult în ultimele luni, resimţind oboseala acumulată şi refăcându-se mai greu: “Am şi forţat anul acesta. După Cupa Davis am jucat opt săptămâni la rând, toate pe hard, toate solicitante, multe antrenamente şi meciuri. După Olimpiadă am simţit oboseala, mă refăceam din ce în ce mai greu, dar toate turneele sunt importante”.

×
Subiecte în articol: Horia Tecau
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close