Antena 3 CNN Sport Tenis Novak Djokovic şi Rafael Nadal se vor întâlni în finala masculină de la US Open

Novak Djokovic şi Rafael Nadal se vor întâlni în finala masculină de la US Open

Novak Djokovic şi Rafael Nadal se vor întâlni în finala masculină de la US Open
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    11 Sep 2011   •   11:37

Liderul mondial Novak Djokovic a revenit după ce a fost condus cu 2-0 la seturi şi a salvat două mingi de meci pentru a-l învinge pe elveţianul Roger Federer şi a se califica în finala de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

 
După o confruntare de trei ore şi 51 de minute, care cu siguranţă va rămâne în istorie, Djokovic s-a impus cu 6-7, 4-6, 6-3, 6-2, 7-5 şi are şansa de a câştiga cel de-al treile turneu de Grand Slam din acest ani.
 
„În mod cert, este cea mai mare victorie a anului şi, ţinând cont de circumstanţe, una dintre cele mai mari ale carierei. Am fost condus cu două seturi, Roger controla meciul, juca mai bine, dar în cele din urmă am reuşit să revin şi să joc mult mai bine în celelalte trei seturi”, a spus Nole la final.
 
Pentru Roger Federer, 2011 este primul an după 2002 pe care îl va încheia fără să cucerească măcar un titlu de Grand Slam: „Evident, sunt dezamăgit, dar numai eu sunt de vină. Am făcut totul perfect până la un punct, dar nu am putut să termin treaba. Am avut un an dificil, dar nu este prima oară când se întâmplă asta”.
 
În ultimul act de la Flushing Meadows. Djokovic îl va întâlni pe Rafael Nadal, într-o reeditare a finalei de anul trecut, atunci când cel care s-a impus a fost ibericul.
 
Nadal a câştigat cu 6-4, 6-2, 3-6, 6-3 întâlnirea din semifinale cu Andy Murray, punând capăt, încă o dată,  ambiţiilor britanicului de a cuceri un titlu de Grand Slam. 
 
Am făcut cel mai bun meci aici şi sunt foarte fericit să fiu în finală. Foarte important a fost începutul setului patru, atunci când Andy a avut o minge de break, dar am reuşit să o salvez”, a spus al doilea jucător al lumii.

 

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close