Antena 3 CNN Sport Tenis Roger Federer nu s-a încurcat cu Victor Hănescu. Românul a cedat meciul în trei seturi

Roger Federer nu s-a încurcat cu Victor Hănescu. Românul a cedat meciul în trei seturi

Roger Federer nu s-a încurcat cu Victor Hănescu. Românul a cedat meciul în trei seturi
21 Ian 2010   •   11:52

Victor Hănescu nu i-a putut face faţă lui Roger Federer în turul doi la Australian Open. Tenismanul român a cedat partida fără drept de apel în trei seturi, scor 2-6, 3-6, 2-6. "Victor e un jucător bun, dar este mai eficient pe zgură", a declarat Roger Federer la finalul partidei.

Altfel, fostul campion Novak Djokovic nu s-a aflat în apele lui la meciul cu Marco Chiudinelli, pe care a reuşit să îl învingă cu greu în turul doi de la Australian Open. Sârbul, în vârstă de 22 de ani, a cedat primul set şi nu a impresionat deloc pe parcursul revenirii, învingând în cele din urmă cu 3-6, 6-1, 6-1, 6-3.

În turul următor, Djokovic va da piept cu Denis Istomin din Uzbekistan, după ce numărul 103 mondial l-a învins pe neamţul Michael Berrer cu 7-5, 6-3, 6-4.

Cap de serie numărul şase, Nikolay Davydenko s-a descurcat excelent în faţa ucraineanului Illya Marchenko, de care a trecut cu 6-3, 6-3, 6-0. Davydenko se află la al 11 meci câştigat la rând şi arată tot mai mult că ar fi în stare să câştige primul titlu de Mare Şlem.

Rusul va juca în turul trei împotriva lui Juan Monaco, din Argentina, cap de serie numărul 30, care a trecut de francezul Michael Llodra cu 3-6, 3-6, 7-6, 6-1, 6-3.

Marcos Baghdatis, finalistul din 2006, a reuşit o revenire remarcabilă în meciul cu David Ferrer din Spania, cap de serie numărul 17, de care a trecut cu 4-6, 3-6, 7-6, 6-3, 6-1. Cipriotul va juca în turul următor cu favoritul local Lleyton Hewitt.

Antena3.ro

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close