Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a anunţat că a renunţat la la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu şi spune că ar fi onorată să primească titlul de sportivul anului

Simona Halep a anunţat că a renunţat la la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu şi spune că ar fi onorată să primească titlul de sportivul anului

Simona Halep a anunţat că a renunţat la la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu şi spune că ar fi onorată să primească titlul de sportivul anului
de M.T.    |    15 Noi 2013   •   17:42

În ciuda unui sezon extraordinar, în urma căruia a ajuns până pe locul 11 în clasamentul WTA, Simona Halep a anunţat că a renunţat la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu.

„Domnul Marcu nu mă supără. A fost o colaborare bună, am luat tot ce a fost bun de acolo şi acum, la nivelul acesta, sunt colaborări mai multe, fiecare îţi dă încredere, fiecare te ajută cu ce poate. Deocamdată vreau să rămân singură, să îmi consolidez mai mult încrederea în mine. Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, dar deocamdată vreau să rămân singură”, a spus Halep, citată de Mediafax.

Într-un interviu acordat Agerpres, Simona a precizat că „am oprit colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu după turneul din Bulgaria, de la Sofia. Pentru perioada imediat următoare nu ştiu în mod sigur ce o să fie, dar sigur o să fie un antrenor”.

Cu Adrian Marcu în postura de antrenor, Simona Halep a obţinut ultimele trei titluri din 2013, la New Haven, Moscova şi Sofia.

Anterior, românca lucrase alături de Andrei Mlendea, colaborarea dintre cei doi începând în primăvară, înainte de startul seriei fantastice care i-au adus lui Halep victoriile de la Nurnberg, Hertogenbosch şi Budapesta.

În schimb, colaborarea cu Virginia Ruzici va continua. „A fost o persoană deosebită pentru că a fost alături de mine, a fost la turneul pe care l-am câştigat la Sofia, în Bulgaria, a fost şi la US Open. Mă ajută foarte mult experienţa ei competiţională. Subliniez faptul că sfaturile ei sunt foarte bune pentru mine mereu, în orice condiţii. În concluzie, mă bucur foarte mult că ocupă în echipa mea poziţia importantă de manager”, a afirmat Halep.

În condiţiile în care a realizat performanţe senzaţionale în ultimul an, s-au înmulţit vocile care susţin că Simona Halep ar trebui să primească titlul de sportivul anului în România.

„Sunt mulţi sportivi care au rezultate bune în anul competiţional 2013. Aş fi onorată să primesc acest premiu, m-aş bucura enorm, nu ştiu clasamentul exact care este în acest moment. Va fi o onoare dacă îl voi primi şi cel mai mare premiu de până acum, cred din cariera mea”, a spus Halep.

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close