Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep: În 20 de ani au fost multe momente grele, dar niciodată nu am renunţat la tenis

Simona Halep: În 20 de ani au fost multe momente grele, dar niciodată nu am renunţat la tenis

Simona Halep: În 20 de ani au fost multe momente grele, dar niciodată nu am renunţat la tenis
Sursa foto: Foto: instagram.com/simonahalep
de S.T.    |    13 Iun 2018   •   15:02

Jucătoarea Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA şi recent câştigătoare a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, a declarat, miercuri, că în cei 20 de ani de când a început să practice tenisul a trecut prin foarte multe momente grele, însă niciodată nu a renunţat la acest sport.

„Pe parcursul celor 20 de ani de când am început tenisul au fost multe momente grele, însă niciodată nu am spus că renunţ la tenis. Dacă încerci în fiecare zi să te trezeşti cu energie şi încredere, atunci orice e posibil. În viaţă duci o luptă cu tine mereu, pentru că mai apar şi gânduri negative. Dacă ai puterea de a te lupta cu tine atunci vei reuşi indiferent ce îţi propui”, a spus ea.

Simona Halep a explicat că în carieră cea mai frumoasă secundă a fost momentul în care a ridicat trofeul turneului parizian.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Simona Halep tenis cariera
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close