x close

Simona Halep nu a fost eliminată la Miami

22 Mar 2018   •   23:24
Simona Halep nu a fost eliminată la Miami

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, învingând-o greu, în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, într-o partidă disputată joi. Halep a jucat slab pe alocuri, franțuzoaica greșind coplărește pe final, într-un meci pe care îl domina.

Halep (26 ani), principala favorită a competiţiei, şi-a asigurat un cec în valoare de 47.170 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul următor o va înfrunta pe poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 30, care a dispus la rândul ei, 6-3, 7-6 (7/4), de belgianca Alison Van Uytvanck.

De menţionat că Oceane Dodin (21 ani, locul 98 WTA) a participat la acest turneu din postura de lucky loser.

Citeşte mai multe despre:

Simona Halep tenis
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati