Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, victorie împotriva unei adversare puternice

Simona Halep, victorie împotriva unei adversare puternice

Simona Halep, victorie împotriva unei adversare puternice
Sursa foto: Foto: instagram.com/simonahalep
de S.T.    |    16 Mai 2018   •   13:41

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Roma, învingând-o fără drept de apel în două seturi, 6-1, 6-0, pe japoneza Naomi Osaka, într-o partidă din turul al doilea, disputată miercuri.

Halep, calificată direct în această fază a competiţiei din capitala Italiei, a avut nevoie de doar 61 de minute pentru a se impune în faţa lui Osaka, luându-şi cu această ocazie revanşa în faţa niponei, care o învinsese pe româncă în semifinale la Indian Wells, în luna martie, înainte de a câştiga trofeul.

Reprezentanta ţării noastre şi-a asigurat un cec de 14.840 euro şi 60 de puncte WTA după această victorie, iar în optimile de finală o va avea ca adversară pe câştigătoarea întâlnirii dintre americanca Madison Keys, cap de serie numărul 13, şi croata Donna Vekic, venită din calificări.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Simona Halep turneu turneu WTA roma
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close