Antena 3 CNN Sport Tenis Sorana Cîrstea a urcat 14 locuri în clasamentul WTA, până pe poziţia 27

Sorana Cîrstea a urcat 14 locuri în clasamentul WTA, până pe poziţia 27

Sorana Cîrstea a urcat 14 locuri în clasamentul WTA, până pe poziţia 27
08 Iun 2009   •   13:35

După ce a jucat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, eliminând trei jucătoare de tenis din Top 25 WTA, Sorana Cîrstea a urcat 14 locuri şi se află acum pe poziţia 27, cu 1.796 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Aceasta este cea mai bună poziţie ocupată în carieră de Cârstea.

În primele 100 de jucătoare ale lumii se mai află patru sportive din România, însă toate au coborât după turneul de la Paris. Monica Niculescu a coborât cinci locuri şi se află pe poziţia 63, cu 980 de puncte, în timp ce Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits şi Raluca-Ioana Olaru au coborât toate câte trei locuri, ocupând poziţiile 86, 89, respectiv 91.

Pe primul loc în clasamentul WTA rămâne rusoaica Dinara Safina, cu 9801 puncte, urmată de surorile Williams, Serena şi Venus, cu 8158 puncte, respectiv 7217 puncte.

La băieţi, Victor Hănescu a urcat două locuri şi se află acum pe poziţia 31, cu 1.651 de puncte, în clasamentul ATP, în timp ce Victor Crivoi se află şi el la cea mai bună clasare, după ce a urcat 11 poziţii şi se află pe locul 88, cu 820 de puncte. Primul loc este ocupat de Rafael Nadal, urmat de Roger Federer şi Andy Murray.

Antena3.ro

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close