Antena 3 CNN Sport Tenis Titlul de la Varşovia o menţine pe Alexandra Dulgheru pe locul 32 mondial

Titlul de la Varşovia o menţine pe Alexandra Dulgheru pe locul 32 mondial

Titlul de la Varşovia o menţine pe Alexandra Dulgheru pe locul 32 mondial
Sursa foto: Alexandra Dulgheru
24 Mai 2010   •   18:37

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru ocupă, în continuare locul 32 în ierarhia WTA. Dulgheru a reuşit să nu coboare în clasament pentru că şi-a păstrat titlul cucerit în 2009 la Varşovia, păstându-şi astfel intact numărul de puncte în clasamentul mondial. La doar două locuri în spatele său se află o altă româncă, Sorana Cîrstea, care staţionează pe poziţia 34.
Alexandra Dulgheru rămâne şi săptămâna aceasta jucătoarea română cel mai bine clasată în clasamentul WTA, cu 1.655 de puncte. Cu toate acestea, Sorana Cîrstea este foarte aproape, pe locul 34, cu 1.606 puncte. România mai are două jucătoare în Top 100 mondial, pe Raluca Olaru, în coborâre cu zece poziţii până pe 90 şi Edina Gallovits, care şi-a păstrat locul 96.
Americanca Serena Williams rămâne jucătoarea cel mai bine clasată în clasamentul feminin, urmată fiind la o distanţă considerabilă de sora Venus. Daneza Caroline Wozniacki completează podiumul, potrivit Mediafax.
Top 10 WTA:
1. Serena Williams (SUA) - 8.475 de puncte;
2. Venus Williams (SUA) 6.386;
3. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.630;
4. Jelena Jankovici (Serbia) 5.160;
5. Elena Dementieva (Rusia) 4.830;
6. Svetlana Kuznetsova (Rusia) 4.661;
7. Samanta Stosur (Australia) 4.405;
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.190;
9. Dinara Safina (Rusia) 4.156;
10. Kim Clijsters (Belgia) 3.890.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Alexandra Dulgheru WTA Sorana Cîrstea
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close