x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Victorie pentru Rafael Nadal. A câştigat pentru a treia oară Openul Statelor Unite

de M.Z.   •   11 Sep 2017   •   08:38
Victorie pentru Rafael Nadal. A câştigat pentru a treia oară Openul Statelor Unite 418

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat pentru a treia oară în cariera sa Openul Statelor Unite, învingându-l în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-4, după două ore şi 27 minute de joc, pe sud-africanul Kevin Anderson, în finala desfăşurată duminică la Flushing Meadows. 

În vârstă de 31 ani, Nadal şi-a trecut cu această ocazie în palmares al 16-lea său titlu de Mare Şlem şi al doilea din acest an, după cel de la Roland Garros, cucerit în luna iulie (pentru a 10-a oară în carieră). El se află acum la doar trei trofee de liderul absolut, elveţianul Roger Federer (19 titluri), eliminat în sferturile de finală la New York. 

Campionul iberic, care a mai câştigat trofeul la competiţia de la New York în 2010 şi 2013, are acum un total impresionat de 74 de titluri în circuitul profesionist. 

Rafael Nadal a disputat cu această ocazie a 23-a finală de Grand Șlem din cariera sa, comiţând doar 11 greşeli neforţate în faţa lui Anderson, ocupantul locului 32 în ierarhia ATP, aflat în premieră în finala unui turneu major. 

Victoria de la Flushing Meadows i-a adus lui Nadal un cec în valoare de 3,7 milioane dolari, în timp ce adversarul său din finală a fost recompensat cu 1,825 milioane dolari. 

Sursă: Agerpres
sati