Antena 3 CNN Sport Yannick Noah susţine legalizarea dopajului în sport

Yannick Noah susţine legalizarea dopajului în sport

Yannick Noah susţine legalizarea dopajului în sport
Sursa foto: Foto: gala.fr
19 Noi 2011   •   19:35

Celebrul Yannick Noah, fost tenisman şi în prezent cântăreţ, a declarat pentru cotidianul francez Le Monde că este în favoarea legalizării dopajului în sport. Explicaţia oferită este că astfel "toată lumea va avea poţiunea magică", pe care, în opinia sa, sportivii spanioli o folosesc deja.
   
"Să oprim ipocrizia. Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie, însă nimeni nu mai poate fi tras pe sfoară. Cea mai bună atitudine este să acceptăm dopajul. Astfel, toată lumea va avea poţiunea magică", a precizat în cronică Yannick Noah, personalitatea preferată de francezi, potrivit unui clasament realizat de Ifop pentru cotidianul Journal du Dimanche, informează AFP, citată de Mediafax.
   
Artistul consideră că este de necontestat dominaţia sportivilor spanioli "pe terenul de fotbal, în baschet şi pe şoselele din Turul Franţei" şi se întreabă ironic dacă aceştia au descoperit cumva "tehnici şi tactici de antrenament avangardiste, pe care nimeni înaintea lor nu şi le-a imaginat", adăugând: "Am dubii mari să cred asta. Astăzi, sportul este puţin ca Asterix la Jocurile Olimpice: dacă nu ai poţiunea magică, este greu să câştigi. Şi avem impresia că, la fel ca Obelix, (sportivii spanioli) sunt pasionaţi de asta", a încheiat Yannick Noah.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close