x close

Medicii de familie solicită ca sistemul cardului de sănătate să funcţioneze în paralel cu cel fără card timp de 6 luni

de D.D.    |    28 Mai 2015   •   14:51
Medicii de familie solicită ca sistemul cardului de sănătate să funcţioneze în paralel cu cel fără card timp de 6 luni 407

Medicii de familie solicită autorităţilor din domeniul medical ca sistemul cu card de sănătate să funcţioneze în paralel cu cel fără card timp de şase luni.

"Să se meargă paralel exact pe același sistem pe care s-a mers la rețeta electronică. S-a mers în paralel șase luni. Să se meargă în paralel cu card și fără card, pentru a se corecta din mers problemele. Noi am cerut să se meargă în paralel, nu să se scoată. Dorim să precizăm că înțelegem în mod real cât este de importantă utilizarea cardului de sănătate", a declarat vicepreședinta Societății Naționale a Medicilor de Familie, dr. Sandra Adalgiza Alexiu, citată de Agerpres.

Potrivit medicilor de familie, cardul nu poate să fie "în acest moment" unicul instrument de validare și decontare a serviciilor acordate.

"Cerem adaptarea sistemelor informatice la fluxul serviciilor din sistem, și nu impunerea unei atitudini care nu are legătură cu realitatea din teren. Este nevoie de o creștere a vitezei de transmitere a datelor, de o informare corectă a furnizorilor înainte de implementarea oricărei modificări iar upgrade-urile trebuie să se producă în afara programului de lucru, pentru a evita dezastre ca acelea din 4, 5 și 27 mai. Principalele probleme au fost și rămân la validarea serviciilor — aici vorbim de conexiunea SIUI, nu CEAS—, la verificarea calității de asigurat, la validarea biletelor/concediilor, lucruri care se fac în SIUI, și nu în CEAS", au susținut reprezentanții medicilor de familie.

SNMF și FNPMF cer "să existe o comunicare eficientă" atât cu dezvoltatorii de softuri, pentru remedierea imperfecțiunilor, cât și cu furnizorii de servicii medicale de la toate nivelurile, chiar instruiri tehnice acolo unde se cere.

Citeşte mai multe despre:

medici de familie sistem medical card sanatate
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati