Antena 3 CNN Timp liber Muzică Axl Rose este noul solist al grupului rock AC/DC

Axl Rose este noul solist al grupului rock AC/DC

Axl Rose este noul solist al grupului rock AC/DC
Sursa foto: Foto: Facebook / AC DC
18 Apr 2016   •   11:11

Axl Rose, membru marcant al grupului rock Guns N' Roses, îl înlocuiește pe solistul Brian Johnson, care are probleme de sănătate, în cadrul trupei AC/DC, a anunțat sâmbătă grupul australian de rock, scriu AFP și rollingstone.com, citează Agerpres.ro.

Cei de la AC/DC au confirmat noua componență a grupului cu câteva ore înainte ca grupul Guns N' Roses să urce pe scena festivalului Coachella, în California.

Solistul Brian Johnson, 68 de ani, riscă să rămână surd dacă va mai continua să urce pe scenă. ''Membrii AC/DC îi mulțumesc lui Brian Johnson pentru contribuțiile sale și pentru devotamentul său față de grup de-a lungul anilor'', au transmis cei de la AC/DC într-un comunicat. Brian Johnson, care s-a alăturat grupului AC/DC în 1980 după moartea solistului Bon Scott, nu a comentat public până la acest moment pe marginea noii colaborări a grupului cu Axl Rose. AC/DC, în noua componență, va urca pe scenă la concertul din data de 7 mai de la Lisabona, grupul susținând o serie de 12 concerte în Europa.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: AC/DC
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close