Antena 3 CNN Timp liber Muzică Cesaria Evora, pentru a cincea oară în România (VIDEO)

Cesaria Evora, pentru a cincea oară în România (VIDEO)

Cesaria Evora, pentru a cincea oară în România (VIDEO)
Sursa foto: Foto: lusotunes.blogspot.com
14 Oct 2010   •   22:00

A revenit să ne încânte cu aceeaşi dăruire cu care a cucerit o lume întreagă. Pentru a cincea oara în România, Cesaria Evora va concerta în Braşov şi în Bucureşti în faţa a mii de oameni care-şi vor deschide sufletele în faţa "Divei desculţe".

Sunt momente în viata când vorbele nu-si au rostul. Asa se întâmpla când o asculti pe Cesaria Evora. Vocea ei ridica sali în picioare, trezeste simturi si da speranta. Toate vin din sufletul unui om care si-a câstigat cu greu un nume.

"Eu am început de mică, dar, din pacate, în Capul Verde nu te poţi afirma aşa de repede. Eu am cântat, când ceaiul devenise cafea. Eu când am ajuns cafea, m-a descoperit cineva şi m-a dus în Franţa şi aşa am ajuns cunoscută." a spus artista.

În luna mai a acestui an artista şi-a anulat un concert în Bucureşti, după ce a ajuns la mâna medicilor.

Muzica o păstrează tânără, încât ai spune că greutăţile nu şi-au lăsat amprenta pe diva în vârstă de 68 de ani.
"Cel mai greu moment a fost, când mi-am crescut cei doi copii, fara ajutorul tatalui lor."

Artista are o întreagă lume la picioarele ei goale. "Niciodată nu mi-au plăcut pantofii, iar ca să înţelegeţi mai bine ar trebui să ajungeţi în Insulele Capului Verde, unde oamenii sunt foarte săraci şi nu au ce pune în picioare."

Pentru că ştie să fie om, şi pentru multe altele, Cesaria Evora a devenit cetaţean de onoare al Bucureştiului. Va mulţumi tuturor fanilor aşa cum stie ea, prin muzica.

Observator

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close