Antena 3 CNN Timp liber Muzică Demis Roussos şi-a anulat turneul din România, din motive medicale

Demis Roussos şi-a anulat turneul din România, din motive medicale

Demis Roussos şi-a anulat turneul din România, din motive medicale
Sursa foto: Foto: bestmusic.ro
de M.Z.    |    22 Mar 2012   •   17:15

Celebrul artist de origine greacă Demis Roussos şi-a anulat concertele pe care urma să le susţină în luna aprilie în Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Turneul a fost anulat din cauza unor probleme de ordin medical şi pentru a proteja sănătatea artistului.

"Foarte mulţi fani au cumpărat bilete pentru aceste concerte. Au existat fani din Germania, Italia şi chiar Brazilia care au achiziţionat bilete. Ne pare rău dacă sunt dezamăgiţi. Ne cerem scuze faţă de ei şi le mulţumim pentru înţelegere", spun organizatorii în comunicatul citat.

Toţi cei care au cumpărat bilete pentru concertele de la Timişoara, Iaşi, Sibiu sau Braşov îşi pot recupera banii în perioada 23 martie - 1 mai, de la casa de bilete de unde acestea au fost achiziţionate.

Demis Roussos, pe numele său real Artemios Ventouris Roussos, a câştigat peste 100 de discuri de aur, platină şi diamant. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără ''Goodbye My Love Goodbye", "My Friend the Wind", "Zorba", "Forever and Ever", "Someday", "Lovely Lady of Arcadia".

×
Subiecte în articol: concert turneu România aprilie sănătate
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close