Antena 3 CNN Timp liber Muzică Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, va fi operat la plămâni. Medicii i-au descoperit o tumoră gigant

Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, va fi operat la plămâni. Medicii i-au descoperit o tumoră gigant

Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, va fi operat la plămâni. Medicii i-au descoperit o tumoră gigant
16 Feb 2011   •   19:14

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din România trece prin cel mai greu moment al vieţii. Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, aşteaptă un verdict din partea medicilor. El va fi operat joi dimineaţă, la plămâni. Medicii i-au descoperit o tumoră gigant, de şapte centimetri, şi abia după ce vor face o biopsie vor şti exact cât de grave sunt problemele de sănătate ale solistului.

Fostul solist al trupei Compact Leo Iorga a primit una dintre cele mai crunte veşti pe care cineva o poate auzi: are cancer la plămâni. Acum, artistul, în vârstă de 47 de ani, se pregăteşte de operaţie.

Leo Iorga are o tumoră de şapte centimetri la plămâni. Momentan, medicii nu ştiu cât de mult s-a răspândit boala în organism.

 


“Eu dimineaţă am aflat. Vlady mi-a confirmat că Leo are cancer şi are o tumoare de şapte centimetri pe plămân. Sunt speranţe mari că nu vor fi foarte mari probleme. Eu am rămas bulversat, sunt şi acum marcat, am cântat împreună atâţia ani şi am rămas prieteni. Îmi pare nespus de rău pentru ce se întamplă şi pentru mâine. Îi ţin pumnii”, a declarat Leluţ Vasilescu, toboşarul trupei Compact.

Vestea a căzut ca un trăsnet cu puţin timp în urmă. Din acel moment, viaţa lui Leo Iorga s-a schimbat. A renunţat la ţigări, precum şi la concerte.

După operaţia de joi artistul va afla dacă se va putea întoarce pe scenă. Dacă totul decurge normal, Leo va fi complet refăcut într-o lună de zile.

Leo Iorga şi-a dedicat viaţa muzicii. De aproape 25 de ani este una dintre cele mai apreciate voci ale rock-ului românesc. Hituri ca "Singur în noapte", "Cine eşti tu oare" sau "Să te gândeşti" au fost fredonate de generaţii întregi. În ultimii ani, Leo a cântat cu formaţia Pacifica, împreună cu Vlady Cnejevici, fostul său coleg din Compact.

×
Subiecte în articol: cancer trupa leo iorga operatie
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close