x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Mădălina Manole a murit. Artista ar fi împlinit azi 43 de ani

de 14 Iul 2010   •   08:04
Mădălina Manole a murit. Artista ar fi împlinit azi 43 de ani 13
Foto: www.madalinamanole.ro

Mădălina Manole a încetat din viaţă miercuri dimineaţă. Potrivit procurorului care investighează cazul, artista ar fi inghiţit o substanţă toxică. Cântăreaţa a fost găsită de soţul ei în jurul orei 6.30. Acesta a alertat servicul de ambulanţă însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Artista ar fi împlinit miercuri 43 de ani. Era căsătorită şi avea un copil. Poliţiştii merg pe varianta sinuciderii, mai ales că Mădălina i-a trimis soţului un mesaj de rămas bun pe telefonul mobil. Potrivit unor surse, artista ar mai fi încercat să se sinucidă în urmă cu o lună. Solista suferea de o boală de inimă şi în ultima perioadă anulase mai multe concerte şi apariţii TV din motive de sănătate.

Citeşte comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti

Niciunul dintre apropiaţii artistei nu îşi poate explica gestul Mădădlinei. În urmă cu un an, pe 15 iulie 2009, cântăreaţa declara pentru agenda.ro: "Sunt de trei ori femeie! Sunt o artistă împlinită, o mama şi o femeie fericită. Sunt trei în unu!?.

Cântăreaţă, dar şi compozitoare, Mădălina Manole s-a făcut remarcată în lumea muzicii româneşti încă de când avea 15 ani. Adora să cânte la chitară, iar piesele precum "Fată, dragă", "Te-am văzut, mi-au plăcut" au fost fredonate de generaţii întregi.

Mădălina Manole şi-a făcut debutul muzical la 15 ani în Cenaclul Tineretului prahovean. A cântat mai întâi în duet cu Ştefania Ghiţă, după care alături de Victor Socaciu, Gheroghe Gheorghiu sau Mircea Rusu.

Între 1982 şi 1985, Mădălina Manole a urmat Şcoala Populară de Artă, lucrâdn în acelaşi timp la aeroportul Otopeni, pe post de controlor de trafic.

Trei ani mai târziu după absolvire, participă la Festivalul Mamaia cu piesa ?Un om sentimental" compusă de Şerban Georgescu. A fost de fapt începutul unei colaborări de succes între cei doi.

Marele ei succes vine în 1991, cu piesa "Fată dragă", pentru care obţine discul de aur. În acelaşi an, ia naştere şi primul fan-club, cu 25 de filiale în întreaga ţară.

Mădălina Manole porneşte apoi în turneee prin Statele Unite, Canada, Austria şi Franţa. Urmează alte două discuri de aur, după ce vinde nu mai puţin de două milioane de discuri.

În 1993, este desemnată cea mai bună artistă pop în clasamentele radio, ceea ce îi aduce o invitaţie la Bruxelles pentru filmarea piesei "Să nu mă minţi". Mulţi o numesc "Patricia Kaas a României"

În 1997, lansează albumul ?Lină, lină Mădălină" şi prezintă alături de Octavian Ursulescu ediţia aniversară a Festivalului Internaţional ?Cerbul de Aur" de la Braşov.

Mulţi îi solicită să apară în reclame şi se aici se alege şi cu porecla ?fata cu părul de foc", aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.

În 2000, este desemnată cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio şi Premiile Industriei Muzicale din România.

?Vino, dragostea mea", ??Te-am văzut mi-ai plăcut", ?Fata dragă", sau ?Vreau să te uit", sunt doar câteva din piesele cu care a făcut furori.

În ultima vreme, starea de sănătate a artistei era destul de precară. Imediat după naştere, ar fi suferit mai multe căderi de calciu, însă ulerior, medicii au vorbit de unele probleme cardiace.

 

Antena3.ro

 

sati