Antena 3 CNN Timp liber Muzică Ozzy Osbourne şi-a amânat un concert din cauza unei întinderi musculare

Ozzy Osbourne şi-a amânat un concert din cauza unei întinderi musculare

Ozzy Osbourne şi-a amânat un concert din cauza unei întinderi musculare
Sursa foto: Foto: rocksins.com
16 Sep 2010   •   17:17

Rockerul Ozzy Osbourne şi-a amânat un concert programat joi seară la König-Pilsener-Arena, în oraşul german Oberhausen, pentru că ar fi suferit o întindere musculară în zona spatelui, informează blabbermouth.net.

Medicii i-au recomandat cântăreţului un repaos de 3-4 zile şi tratament urgent cu ultrasunete. Ozzy şi-a exprimat regretul către fani pentru neplăcerile provocate de acest incident, mulţumindu-le totodată pentru sprijin.

"Către toţi fanii mei germani - îmi pare foarte rău că a trebuit să amân concertul din această săptămână din Oberhausen. Însă vă promit că mă voi revanşa faţă de voi şi că voi reveni cu un spectacol grandios", a declarat Osbourne.

Ozzy a declarat că regretă neplăcerile pe care acest incident le provoacă fanilor săi, mulţumindu-le acestora pentru sprijinul acordat. Reprogramarea evenimentului va anunţată cât mai curând, de către organizatorii nemţi.

Ozzy Osbourne este fostul solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, Black Sabbath a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial. Rockerul va concerta şi în Bucureşti, pe data de 2 octombrie 2010, data nefiind afectată deocamdată de problemele de sănătate ale solistului.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: concert Germania
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close