Antena 3 CNN Timp liber Turism Parga, staţiunea pitorească dintre munţi

Parga, staţiunea pitorească dintre munţi

Parga, staţiunea pitorească dintre munţi
09 Mar 2016   •   16:55
Spectaculos amplasată într-un golfuleț între munţi, staţiunea grecească Parga este cea mai vizitată destinaţie de vacanţă din regiunea Epirus, din nord-vestul Greciei. Prima imagine pe care o vei surprinde aici va fi una demnă de tipărit pe vederile pe care le trimiteam odinioară acasă, cu salutări de la malul mării.

La pas prin Parga Town

Străzi pavate cu piatră, case vopsite în alb cu acoperişuri colorate, construite de-a lungul pantelor în formă de amfiteatru, oferind o frumoasă vedere asupra mării, portul plin cu bărci atent decorate şi marea albastră cât vezi cu ochii în faţă, iar în spate pădurile dese de un verde luxuriant, toate fac ca Parga Town, să fie destinaţia mult visată nu doar pentru români, dar și pentru germani sau italieni.

La intrarea în port te întâmpină o biserică albă tradiţională, iar la o privire scurtă spre vârful dealului, deasupra oraşului, vei descoperi ruinele vechiului castel veneţian construit în secolul XIV cu ajutorul normanzilor, pe vremea când localnicii aveau nevoie de toată protecţia impotriva turcilor.

Staţiune idilică, cu iz tradiţional

Plimbările pe străduţele înguste ale oraşului îţi vor aduce în cale magazine cu produse locale care mai de care mai diverse, de unde cu siguranţă că vei avea de unde să alegi cadouri pentru cei dragi, dar şi cafenele şi taverne cochete, unde vei simţi apropierea şi ospitalitatea cu care te întâmpină grecii.

Considerat a fi unul dintre cele mai frumoase oraşe din Grecia, Parga le oferă vizitatorilor nu doar imagini de poveste, cu marea şi muntele de o parte şi de alta, cu plajele spectaculoase şi multitudinea de atracţii turistice, ci şi cu diverse evenimente. În august, de exemplu, are loc cel mai important festival religios, menit să onoreze capela albă din portul oraşului.

 

de Geanina Ichim

Grecia Low Cost

Sejur Parga 

Vila Vagelio 2*- de la 299 lei/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport autocar, asistenta turistica in statiune. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

×
Parteneri
România, la doar un procent distanţă de înghețarea pensiilor
x close