Antena 3 CNN Timp liber Turism Telecabina din Sinaia, cumpărată de Primărie. Cât costă skipass-ul unic pentru toate instalațiile din stațiune

Telecabina din Sinaia, cumpărată de Primărie. Cât costă skipass-ul unic pentru toate instalațiile din stațiune

Primăria Sinaia a anunţat astăzi că a fost semnat actul de cumpărare a Telecabinei din Sinaia, urmând ca la nivelul staţiunii să fie implementat în următoarele câteva zile un skipass unic, valabil pe toate instalaţiile de transport pe cablu.

Telecabina din Sinaia, cumpărată de Primărie. Cât costă skipass-ul unic pentru toate instalațiile din stațiune
Sursa foto: Facebook
de Mia Lungu    |    17 Ian 2023   •   21:05

"Ieri, 16 ianuarie 2023, a fost semnat de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia actul de cumpărare prin licitaţie publică a Telecabinei din oraş.", potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia.

"Odată cu preluarea Telecabinei Sinaia şi a instalaţiilor de transport pe cablu care o deserveau, domeniul schiabil sinăian devine incontestabil, prin numărul de instalaţii şi pârtii, cel mai mare domeniu al sporturilor de iarnă din România şi singurul de altitudine.", se mai arată în comunicat.

Valoarea tranzacţiei a fost de două milioane de euro.

Skipass unic pe toate instalațiile din Sinaia

La începutul lunii decembrie, primarul Vlad Oprea a declarat că instalaţiile vizate de această tranzacţie sunt: telecabinele care leagă centrul staţiunii de domeniul schiabil, una ajunge la Cota 1400, cealaltă de la 1400 la Cota 2000, precum și un telescaun relativ nou care merge de la Cota 1400 la 2000, un telescaun vechi în Valea Dorului, un teleschi vechi tot în Valea Dorului, parcarea de la baza telecabinei din Sinaia şi mai multe clădiri.

"Cea mai bună veste pe care o puteam da la startul noului sezon de schi, întârziat din cauza condiţiilor meteo, este aceea ca iubitorii muntelui se vor bucura de toate instalaţiile de pe domeniul schiabil sinăian în baza unui singur skipass care va fi implementat în următoarele câteva zile. Cartela unică va fi valabilă atât la Telecabină şi Gondolă, cât şi pe toate instalaţiile pe care le deservesc: teleschiuri, telescaune şi bandă", a precizat Vlad Oprea, citat în comunicatul menţionat.

Cât costă un skipass de o zi în Sinaia

Skipass-ul unic asigură accesul la 11 instalaţii de transport pe cablu (2 telecabine, 2 telegondole, 4 telescaune, 2 teleschiuri şi o bandă).

Potrivit tarifelor publicate anterior, în sezonul de iarnă 2022-2023, un skipass pentru adulţi, care va acoperi acum şi accesul la telecabină, valabil o zi în weekend, costă 230 de lei, în cursul săptămânii tariful fiind de 210 lei.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani vor plăti 135 de lei în cursul săptămânii şi 150 de lei în weekend, iar seniorii, adică persoane peste 65 de ani, vor achita 170 de lei pentru un skipass valabil o zi în cursul săptămânii şi 190 de lei pentru un skipass valabil sâmbăta sau duminica.

De asemenea, turiştii au la dispoziţie şi skipassuri valabile 2 sau 3 zile, preţurile fiind de 395/520 lei pentru adulţi, 270/400 lei pentru copii şi 330/480 lei pentru seniori.

Tarifele pentru cartelele cu puncte pentru adulţi pleacă de la 100 de lei, cele de 24 de puncte, şi ajung până la 825 de lei cele cu 300 de puncte. Pentru copii, tarifele sunt de 60 de lei până la 540 de lei, iar seniorii plătesc între 90 lei şi 700 de lei pentru cartelele cu puncte.

Totodată, iubitorii sporturilor de iarnă au şi opţiunea unui skipass de sezon, care costă 5.000 de lei.

 

×
Subiecte în articol: cât costă skipass Sinaia telecabina
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close