Antena 3 CNN Travel Artă și gheață, la Bâlea Lac, o nouă ediție a Hotelului de Gheață, cu altă tehnologie, dar și oferte noi, în acest sezon

Artă și gheață, la Bâlea Lac, o nouă ediție a Hotelului de Gheață, cu altă tehnologie, dar și oferte noi, în acest sezon

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac a ajuns la cea de-a șaptesprezecea ediție, în sezonul 2023-2024, iar tema de anul acesta este „Art&Ice” - Artă și Gheață.

Artă și gheață, la Bâlea Lac, o nouă ediție a Hotelului de Gheață, cu altă tehnologie, dar și oferte noi, în acest sezon
Sursa foto: Diana Scarlat
de Diana Scarlat    |    23 Noi 2023   •   12:14

Familia Klingeis a pus Bâlea Lac pe harta turistică a lumii, construind în fiecare iarnă (cu excepția perioadei de pandemie) singurul hotel de gheață din România, după modelul celor din țările nordice. Anul acesta, hotelul va avea o nouă formă și o nouă temă, așteptând turiști din întreaga lume. Pentru că de la prima ediție a construcției de deasupra Lacului Bâlea cei mai mari fani au fost turiștii britanici, jurnaliștii din Anglia au plasat hotelul de gheață din România într-un top al celor mai bune destinații din acest sezon de iarnă.

„Este o deosebită onoare să reprezentăm România, fiind nominalizați în cotidianul The Standard”, într-un top mondial al celor mai interesante și recomandate destinații de vacanță, în sezonul de iarnă 2023-2024. Cu siguranță, jurnaliștii britanici au cercetat piața mondială cu, probabil, milioane de oferte turistice din întreaga lume, și au ajuns la concluzia ca Hotelul de Gheață de la Balea Lac este reprezintativ pentru trendul mondial, oferind o experiență unică și în comparație cu alte hoteluri de gheață”, a explicat, pentru Antena3CNN, Arnold Klingeis, inițiatorul proiectului.

Hotelul este construit în căldarea glaciară Balea, lângă lacul glaciar - cel mai mare lac glaciar din Carpați. Accesul se face, iarna, doar cu telecabina de la Balea Cascadă, deoarece calea rutieră, pe Transfăgărășan, este închisă. Hotelul de Gheață este gândit ca un proiect pe marketing turistic pentru a atrage turiști străini în România, mai ales în perioada de extra-sezon. Astfel, Bâlea Lac, datorită construcțiilor de tip iglu, reușește, de la an la an, să crească din punct de vedere al numărului de turiști străini care vizitează acest loc.

„Anul acesta avem un target de 2.000 de persoane - turiști care s petreacă între 4 și 7 zile în România și să viziteze, prin diferite programe și circuite, cele mai importante destinații și obiective turistice din țară. Se poate ajunge la Hotelul de Gheață prin zboruri spre aeroporturile din București, Brașov, Sibiu și Cluj, de unde oaspeții sunt preluați, pentru o experiență de neuitat în România. Pentru acest sezon am ales o temă foarte generoasă, anume „ART & ICE” - tema care permite fiecărui vizitator să se conecteze cu această temă, având în vedere că arta se reflectă în diferite forme, în fiecare dintre noi”, mai spune Arnold Klingeis.

Noutățile sezonului

Este prima oară când se schimbă și tehnologia folosită la construirea hotelului. „Ca noutate absolută, am decis - și din cauza schimbărilor climatice care au creat dificultăți un ultimii ani, în procesul de construire a hotelului - să investim într-o tehnologie nouă, care permite construirea hotelului mai repede, utilizând baloane speciale, umflate cu presiune, peste care se toarnă cu un tun de zăpadă strat peste strat, până când zidurile au dimensiunea dorită. Și procesul de înghețare este unul foarte rapid, care funcționează deja perfect, la doar -5 grade Celsius, și nu este nevoie de zăpadă. Tunul de zăpadă se alimentează cu apa din Lacul Balea. În mulți ani anteriori, lipsa de zăpadă a fost cea mai mare problemă care oprea lucrările zile în șir, iar prin noua tehnologie rezolvăm această problemă”, explică inițiatorul proiectului de la Bâlea Lac.

Ca în fiecare an, cazarea se poate face la rece, în IceHotel, sau la cald, în Cabana Bâlea Lac. O ofertă unică în acest loc este, chiar și pentru cei cazați la cald, o cină la Restaurantul de Gheață, care strălucește în lumina lumânărilor și oferă o experiență culinara de neuitat, cu vinuri potrivite, sucuri naturale, Afinată și Vișinată - specialitățile românești care încântă oaspeții străini, în mod special. Sau o petrecere în IceClub, cu muzică și dans până dimineața. Ca în fiecare an, Hotelul de Gheață va primi truriștii înainte de Crăciun.

×
Subiecte în articol: Balea lac
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close