Construită în vârful unui con vulcanic, cetatea a fost refugiu pentru nobili în fața răscoalelor țărănești, reședință nobiliară, închisoare și garnizoană şi a asigurat protecția călătorilor și a comercianților care circulau în lungul Văii Mureșului. Fortăreața a fost ridicată pe locul unei așezări dacice de tip „oppidum”, menționată documentar drept „Castrum Deva”, la mijlocul secolului al XIII-lea. Monumentul impresionează atât prin forma sa unică, circulară, cât și prin poziția care oferă imaginea panoramică a împrejurimilor, din vârf de stâncă.
Cetatea Devei a fost cea mai puternică fortificație a Transilvaniei. Așezată acum la marginea orașului Deva, cetatea cu formă conică este, astăzi, la fel de celebră precum Castel al Huniazilor, situat la doar 20 de kilometri depărtare, la Hunedoara.
Forma circulară a zidurilor vine ca o prelungire a stâncii, fiind construită pe un con vulcanic. Cetatea a fost ridicată la altitudinea de 378 metri, în locul în care Mureşul formează un defileu între Munţii Apuseni şi Munţii Poiana Ruscă. Inițial a avut rol de apărare împotriva tătarilor și a altor invadatori. În perioada medievală și în epoca modernă, zidurile i-au fost asediate adesea de țărănimea iobagă, cel mai cunoscut atac fiind atestat documentar în anul 1784, în timpul răscoalei conduse de Horia, Cloșca și Crișan.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Mituri și legende seculare
Locul este încărcat de instorie și de legende cu personaje fabuloase și mituri ancestrale care se regăsesc, aici, în altă versiune față de cele cunoscute de toată lumea. De acest loc se leagă multe povești cu zâne, balauri și alte personaje fantastice, dar și despre niște tuneluri subterane care ar duce spre Castelul Corvinilor.
Una dintre legende spune că un pietrar pe nume Kelemen a-ncearcat să construiască Cetatea Devei împreună cu alţi 12 meşteri, însă absolut tot ce construia ziua se dărâma noaptea – legenda având aceeași temă ca binecunoscuta legendă a Meșterului Manole.
Și restul legendei este aproape la fel: jertfa primei soţii care le aduce mâncarea în ziua următoare, dar nu prin zidire, ci prin alt ritual, urmând ca cenuşa ei sa fie amestecată cu tencuiala. Soţia lui Kelemen, numită tot Ana, a fost sacrificată, și doar astfel au putut construi cetatea.
Zona este locuită din Epoca Neolitică. Cercetările arheologice arată că oamenii au locuit aici permanent. Aici au fost descoperite terasele care atestă cultura Coţofeni, specifică triburilor de războinici şi crescătorilor de animale din epoca bronzului. Se presupune că cetatea a fost întemeiată de regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235–1270), tatăl lui Ştefan al V-lea, ca răspuns la distrugerile provocate de migratorii tătari în anul 1241, pentru a putea împiedica alte atacuri.
La sfârșitul secolului al XIII-lea, Cetatea Devei a fost lăsată în părăsire, până în 1817, când a fost restaurată de împăratul Francisc I.
În timpul revoluției de la 1848, Cetatea a adăpostit o garnizoană de soldați austrieci și a fost distrusă în urma exploziei depozitului de muniții. Astăzi este una dintre cele mai importante fortificaţii medivale din Transilvania, atât din punct de vedere istoric, dar și ca atracție turistică.
Prima atestare documentară a cetății apare în scrisoarea lui Ştefan al V-lea, „regele cel tânăr” (1270–1272), prin care acesta îl răsplătea pe unul dintre credincioşii săi pentru actele de vitejie.
A doua etapă a construcției este datată în epoca huniazilor, la mijlocul secolului al XV-lea, când s-a adăugat corpul de clădiri din preajma turnului de vest, s-au amplasat la exterior trei contraforturi și s-a construit corpul de clădiri de pe aripa de nord.
Apoi, regele Vladislav I (1440–1444) i-a dăruit cetatea lui Iancu de Hunedoara, astfel rămânând în posesia Corvineştilor până la începutul secolului al XVI-lea. Din anul 1453, Iancu de Hunedoara a transformat-o în castel nobiliar, Deva ajungând astfel printre cele mai puternice cetăți ale Transilvaniei.
