Antena 3 CNN Travel Românii preferă mai mult vacanțele în țară

Românii preferă mai mult vacanțele în țară

Ofertele din ce în ce mai bune pentru vacanțe din România au dus la creșterea numărului de turiști, iar 2024 se anunță un an foarte bun.

Românii preferă mai mult vacanțele în țară
de Diana Scarlat    |    28 Dec 2023   •   11:20

Agențiile de turism care au mizat pe România au avut de câștigat în ultimii ani, pentru că din ce în ce mai mulți români fac vacanțe în țară.

O analiză recentă a agenției Bibi Group4Travel arată că România se situează, anul acesta, pe primul loc în preferințele românilor pentru vacanțele prilejuite de sărbătorile de iarnă, cererea pentru pachete de Revelion fiind peste oferta existentă în cadrul agențiilor de turism.

A crescut și numărul celor care au înțeles că rezervările timpurii îi scutesc de multă bătaie de cap și sunt mult mai ieftine decât cele făcute cu puțin timp înainte de data cazării, astfel încât multe hoteluri și pensiuni au avut un grad ridicat de ocupare, încă din toamna acestui an, pentru Revelion.

„Pachetele de servicii complete, mesele festive, programe artistice tradiționale și acces la facilitățile SPA ale unităților hoteliere, au convins turiștii să opteze pentru România, ca destinație de vacanță preferată pentru Sărbătorile de iarnă, cu o creștere de 24% față de anul trecut. Tarifele au fost în medie cu 10-15% mai mari față de 2022, însă programele de tip „Înscrieri Timpurii” lansate încă din vară au anulat practic această creștere, reducerile ajungând până la -25% în prima etapă a programului. Astfel, tarifele pentru Revelion, au oscilat între 1.745 lei pers/sejur de 3 nopți pentru un pachet la un hotel de 3 stele din Băile Herculane, cu cină festivă pentru noaptea dintre ani  și 5.798 lei persoană/sejur 3 nopți pentru o unitate de 4 stele din Poiana Brașov, cazarea într-o cameră dublă cu cine festive, premii, muzică live și numeroase surprize”, conform datelor BIBI Touroperator.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Rezultatele analizei arată că anul 2023 a însemnat o intensificare a interesului turiștilor pentru stațiunile din România, trendul fiind ascendent, cu o creștere de 29%  pentru riviera românească și cu aproape 32% pentru destinațiile de munte balneo și orașe, procent superior anului 2019, considerat de referință, înainte de pandemie. Și pentru Delta Dunării agenția a înregistrat o creștere de aproape 12%, iar pentru litoral, turiștii au preferat în proporție de 29% unitățile clasificate la 3 stele și 56% cele de 4 stele. În privința ofertelor din zonele montane și stațiunile balneo-climaterice, proporția este constantă, în jur de 40% atât pentru unitățile de 3 stele cât și pentru cele de 4 stele.

Și agenția IRI Travel a constatat o creștere semnificativă a vânzărilor din noiembrie 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut și o creștere totală de 60% a vânzărilor față de luna noiembrie 2022, în topul destinațiilor preferate de români fiind România, cu o creștere record, de +71%, față de 2022. Cele mai mari creșteri ale cererilor venite din partea turiștilor români, la această agenție, au fost pentru stațiunile de pe litoral: Mamaia: +105% Jupiter: +97%.

„Observăm că turiștii continuă să își rezerve vacanțele cu anticipație pentru a beneficia de reduceri substanțiale - Black Friday, early booking, reducerile practicate la târg. Căutările se axează pe ofertele cu discounturi mari și avansuri de plată cât mai mici. Românii doresc să călătorească și au recăpătat încrederea în ofertele Early Booking. La ora actuală, avem o predictibilitate mult mai mare decât anul precedent”, a explicat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Avantajele ofertelor Early Booking sunt legate de posibilitatea de a face o plată inițială de doar 10% din prețul total al pachetului turistic, iar al doilea avans se efectuează la încheierea perioadei Early Booking, variind între 10-20%, în funcție de destinație. Diferența se achită cu 21-30 de zile înainte de plecarea în vacanță. Ofertele Early Booking au praguri distincte, cu cele mai mari reduceri aplicate până pe 31 decembrie 2023, variind între 20-30%. Și această agenție mizează pe păstrarea trendului ascendent pentru vacanțele în România, în 2024, mai ales pentru că mulți turiști din țara noastră preferă să se relaxeze aproape de casă, având mai multe perioade de concediu pe an. IRI Travel a mai observat, în ultimii ani, tendința din ce în ce mai accentuată de a face concedii pe litoral și la munte, atât în România, cât și în Bulgaria, unii turiști alegând și alte destinații, fără să excludă cel puțin una dintre vacanțe în țară.

În ciuda discuțiilor din spațiul public despre prețuri mari pentru cazare și servicii proaste, românii au observat că sunt foarte multe oferte în țară mult mai avantajoase decât în străinătate, din perspectiva raportului calitate-preț, iar cele cu prețuri mari și servicii proaste sunt doar câteva excepții, nicidecum nu reprezintă majoritatea. Se adaugă și contractele agențiilor de turism cu hotelierii, prin care se pot oferi reduceri chiar și peste 50%, în unele perioade.

×
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close