Antena 3 CNN Actualitate 17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi "eterni"

17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi "eterni"

17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi "eterni", sunt concluziile publicate joi de o echipa de jurnaliști printre care Le Monde şi The Guardian, în urma unei investigații care a durat câteva luni, transmite AFP.

17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi "eterni"
de Claudia Popovici    |    23 Feb 2023   •   18:47

"Conform estimărilor noastre prudente, Europa are peste 17.000 de situri contaminate la niveluri care necesită atenţia autorităţilor publice (peste 10 nanograme pe litru). Contaminarea din acele locuri atinge niveluri considerate periculoase pentru sănătate de experţii consultaţi de noi (peste 100 de nanograme pe litru) în mai mult de 2.100 de hotspoturi", a indicat cotidianul francez.

Jurnaliştii au localizat, de asemenea, douăzeci de fabrici producătoare de PFAS, dintre care cinci în Franţa, şi 230 de fabrici identificate drept utilizatoare de PFAS, compuşi cu proprietăţi antiadezive şi impermeabile, utilizaţi în industrie şi prezenţi în obiecte utilizate în viaţa de zi cu zi: produse de teflon, ambalaje alimentare, textile, automobile.

Plecând de la aceste locaţii, dar şi prin identificarea activităţilor industriale curente sau trecute, jurnaliştii au identificat 21.500 de locuri "prezumate contaminate" din Europa, în special zone din jurul aeroporturilor, care utilizează spume pentru stingerea incendiilor ce conţin PFAS.

"Prelevate de echipe ştiinţifice şi agenţii de mediu din 2003 până în 2023, zecile de mii de date culese arată: în prezent, rare sunt locurile, inclusiv cele mai intime, precum corpurile noastre, ferite de această contaminare omniprezentă, încă în mare măsură necunoscută publicului", notează cotidianul.

Autorităţile sanitare germane, daneze, olandeze, norvegiene şi suedeze au depus la Agenţia europeană pentru produse chimice (ECHA), la jumătatea lunii ianuarie, un proiect ce vizează interzicerea acestor compuşi, susţinute de alte ţări, inclusiv de Franţa, care şi-a prezentat recent propriul "plan de acţiune", notează AF, citat de Agerpres. 

Denumită "Forever Pollution Project" - o aluzie la aceşti compuşi chimici de sinteză cvasi-indestructibili şi dezvoltaţi încă din anii 1940 pentru a rezista la apă şi căldură - investigaţia se bazează pe date şi "mii de eşantioane prelevate din mediu" şi metodologii ale experţilor care, potrivit acestora din urmă, au făcut posibilă, în premieră, o cartografiere la nivel european a zonelor contaminate şi a celor suspectate de a fi contaminate.

Colectivul de jurnalişti îşi prezintă concluziile cartografierii validate după "o formă de 'peer-reviewed journalism', pe modelul studiilor ştiinţifice evaluate de alţi cercetători".
 

×
Subiecte în articol: Europa contaminare
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close