Antena 3 CNN Actualitate ADN-ul găinilor, modificat de oamenii de știință pentru a reduce răspândirea gripei aviare

ADN-ul găinilor, modificat de oamenii de știință pentru a reduce răspândirea gripei aviare

Cercetătorii britanici au modificat părți din ADN-ul găinilor pentru a împiedica transmiterea gripei aviare.

ADN-ul găinilor, modificat de oamenii de știință pentru a reduce răspândirea gripei aviare
Sursa foto: Gettyimages | Tao Xu
de Ioana Mircea    |    11 Oct 2023   •   09:51

În cadrul unui studiu, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh, Imperial College London și Institutul Pirbright au arătat cum au modificat secțiunea din ADN-ul găinilor responsabilă de producerea ANP32A, o proteină pe care virusul gripal o preia pentru a se replica.

Puii a căror moleculă ANP32A a fost modificată genetic au fost expuși la o doză normală de tulpină H9N2-ULD a gripei aviare și nouă din zece au rămas neinfectați, fără a se transmite la alți pui.

James Wood, șeful catedrei de medicină veterinară de la Universitatea din Cambridge, care nu a fost implicat în studiu, a spus despre cercetare că este o "descoperire” care "oferă o importantă dovadă de principiu a utilității editării genelor în introducerea rezistenței genetice la bolile cauzate de gripă la animalele de fermă”.

Citește și: O țară din Europa își vaccinează rațele din cauza unei maladii letale, care se transmite și la animale

Procesul de modificare a genelor a limitat transmiterea la doar unul dintre cei patru pui care nu au fost modificați genetic, aflați în același incubator. În rândul puilor modificați genetic, nu s-a înregistrat nicio transmitere.

Cercetătorii au susținut că păsările nu au prezentat niciun semn că modificarea ADN-ului lor le-a afectat sănătatea sau bunăstarea.

Totodată, ei au constatat că modificarea individuală a ANP32A nu era "suficient de robustă pentru a fi aplicată în producția de pui”, dar au modificat apoi o secțiune suplimentară de ADN în celule de pui cultivate în laborator, iar virusul a fost blocat "cu succes” după trei editări genetice, potrivit ft.com.

×
Subiecte în articol: gaini gripa aviara
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close