Antena 3 CNN Actualitate Fata de 15 ani din Pitești, luată cu forța de pe stradă de 3 indivizi, a fost găsită

Fata de 15 ani din Pitești, luată cu forța de pe stradă de 3 indivizi, a fost găsită

Astăzi, în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Pitești a fost sesizată cu privire la răpirea unei minore, de 15 ani, Mustață Petruța, din Pitești, județul Argeș. 

Fata de 15 ani din Pitești, luată cu forța de pe stradă de 3 indivizi, a fost găsită
de Mia Lungu    |    28 Apr 2022   •   21:22

Update 21,40: În urma cu puțin timp, minora fost identificată, în municipiul Pitești. Ea nu a fost victima altei infracțiuni. În aceste condiții, alerta de răpire este ridicată, transmite Poliţia.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs răpirea acesteia, a tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale care se impun.

Ştirea iniţială

Din cercetări a reieșit că minora, în timp ce se afla în parcarea blocului S 5, din municipiul Pitești, b-dul Nicolae Bălcescu, a fost luată cu forța de trei persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism, de culoare gri, marca Volkswagen Sharan, cu numărul de înmatriculare AG 16 TEY, după care s-ar fi deplasat în direcția Bascov.

Imediat, autoturismul a fost dat în atenție, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, pentru efectuarea verificărilor. 

S-a declanșat mecanismul "Alertă răpire copil", constituindu-se celula de criză.

Semnalmente ale minorei: înălțime 1,75 m, 50-60 kg, ochi căprui, fața rotundă, păr brunet, vopsit cu șuvițe blonde, lung până la nivelul șoldurilor.

Vestimentație la momentul dispariției: cămașă albă, fustă neagră, lungă, geacă neagră.

Cei care pot oferi date, care să conducă la depistarea minorei în cauză, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.

 

×
Subiecte în articol: Alertă Răpire Copil Pitești fata
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close